Cercetatorii au descoperit ca abilitatile sociale ale copiilor cu autism pot fi imbunatatite de un animal de casa. Expertii recomanda ca micutii diagnosticati cu aceasta tulburare de dezvoltare sa primeasca un catelus sau o pisicuta dupa varsta de 5 ani.
Savantii au ajuns la concluzia ca acei copii autisti care au un animal de companie sunt capabili sa ofere mai multa afectiune si sa imparta lucrurile, spre deosebire de autistii fara pet, care au probleme cu efectuarea acestor gesturi.
Ceea ce este foarte interesant e faptul ca efectul benefic nu a putut fi observat la copii autisti care au crescut alaturi de un animal de companie. Cercetatorii considera ca este mai bine ca petul sa fie adus in familie dupa ce micutul implineste 5 ani.
Nou-venitul va crea o atmosfera speciala care va stimula creierul copilului si va spori calitatea interactionarii intre membrii familiei, care vor fi nevoiti sa socializeze mai mult pentru a-l acomoda pe prietenul blanos.
Marine Grandgeorge, medic specialist, a efectuat doua studii. Primul a avut 24 de subiecti cu varsta medie de 11 ani. Jumatate din acestia primisera un catel, o pisicuta sau un iepuras dupa implinirea varstei de 5 ani. Restul nu avusesera niciodata un pet.
Parintii copiilor au completat un chestionar legat de evolutia micutilor inainte si dupa primirea animalului. Rezultatele acestor chestionare au aratat ca, dupa ce au intrat in posesia unui pet, copii au inteles mai bine natura emotiilor umane si au inceput sa isi imparta mancarea si jucariile cu parintii lor si cu alti copii.
Aceste imbunatatiri nu au fost evidente in cazul copiilor din cel de-al doilea studiu. 8 micuti care aveau un pet de la nastere au fost comparati cu 8 copii care nu avusesera niciodata un animal de companie.
Expertii au observat ca autistii care aveau de mici un animal, nu petreceau foarte mult timp jucandu-se cu acesta, comparativ cu autistii care primeau pet-ul dupa varsta de cinci ani.
Efectele benefice ale petului s-au extins si asupra stimei de sine a copiilor. Mai mult, acestia au dobandit mai multe abilitati practice si au experimentat un boost in dezvoltare.