AQUA Carpatica, singurul brand românesc prezent la Natural Products Expo West din California, cel mai mare târg B2B dedicat industriei produselor organice

În perioada 7-9 martie 2019, brandul AQUA Carpatica a prezentat gustul purității segmentului business din întreaga lume, în cadrul Natural Products Expo West din Anaheim, Los Angeles, California, cel mai mare târg B2B dedicat industriei produselor organice și naturale.

Evenimentul Natural Products Expo West este unul de referință pentru companiile care vor să se extindă pe piețele internaționale și atrage în fiecare an peste 88,000 de vizitatori străini interesați de tendințele din industria produselor organice și naturale. Scopul acestui târg este de a facilita întâlnirea dintre retaileri, investitori, producători și furnizori interesați de produsele organice și naturale. Prin intermediul conferințelor educative, acțiunilor de degustare, networking-ului și expunerii mediatice, companiile prezente la acest târg au posibilitatea de a interacționa cu factori importanți de decizie și de a-și face cunoscute produsele către noi piețe.

Printre cel mai importante tematici care au fost abordare în cadrul ediției din 2019 a Natural Products Expo West se numără:

  • importanța produselor organice
  • protejarea planetei
  • crearea unei conexiuni între consumatori și branduri

 

AQUA Carpatica pe rafturile marilor retaileri din SUA

AQUA Carpatica este un brand internațional, prezent în Statele Unite ale Americii începând cu listarea în 2015 în lanțul de magazine Sprouts Farmers Market, care comercializează produse proaspete și organice. În prezent, AQUA Carpatica este singurul brand de apă minerală din România care are parteneriate cu lanțuri de supermarketuri din Statele Unite, fiind prezent la raftul unor retaileri importanți precum: Whole Foods (în 18 puncte de vânzare în magazinele din California de Nord), Kroger, Raley’s, Save Mart, Bristol Farms, Gelson’s Market sau 7-Eleven. Statele Unite este cea mai bună piață externă pentru produsele AQUA Carpatica, alături de Marea Britanie.

În 2018, vânzările zilnice ale gamei premium de apă minerală AQUA Carpatica din cadrul unor lanțuri de supermarketuri din Los Angeles au întrecut vânzările unor branduri recunoscute la nivel internațional precum Evian.

 

Piața apelor îmbuteliate din SUA

Conform datelor din Global Data 2018, piața de apă îmbuteliată din Statele Unite este una cristalizată și formată dintr-o multitudine de branduri internaționale cu o valoare de 29 miliarde $ (2017), fiind astfel de 34 de ori mai mare ca valoare comparativ cu piața apelor îmbuteliate de pe plan local.

Anul trecut pe continentul american, consumul de apă îmbuteliată a ajuns la 124 de litri per capita, ceea ce marchează o creștere a categoriei ca urmare a tendinței americanilor de a alege alternative sănătoase la băuturile carbogazoase.

Creșterea segmentului de apă minerală naturală se datorează consumatorilor cu un stil de viață sănătos, interesați de produsele bio și naturale pe care au ales să le introducă în dieta lor zilnică. Designul minimalist și ergonomic al produselor sale, numeroasele beneficii pentru sănătate și gustul unic transformă AQUA Carpatica într-o apă ideală pentru orice consumator din întreaga lume. Nivelul scăzut de nitrați și sodiu sunt, de asemenea, calități importante care o diferențiază cu ușurință de celelalte branduri de apă minerală naturală existente pe piață.

 

AQUA Carpatica, produsul românesc care cucerește piețele străine

Apa minerală poate deveni un brand de ţară al României, prin care să se promoveze la nivel internaţional, aşa cum fiecare ţară are propria tradiţie în ceea ce priveşte produsele sale emblematice.

Rezervele de apă minerală calitativ superioară în Europa sunt aici, în Carpaţi. Dacă Scoţia este ţara whisky-ului, Franţa se vinde cu Bordeaux, Grecia vinde feta şi măsline, România are o putere foarte mare în ceea ce priveşte apele minerale şi noi considerăm că România are un avantaj intangibil în acest domeniu industrial. (…)” – Jean Valvis.

AQUA Carpatica și-a construit un vis îndrăzneț, acela de a se poziționa ca deschizătoare de drumuri, orientându-se către cucerirea întregii lumi, nu doar a pieței locale, astfel devenind un brand global. AQUA Carpatica este prezentă pe piețele externe și în țări precum: Marea Britanie, Germania, Franța, Spania, Italia, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Israel, Arabia Saudită și Australia.

 

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare