Astăzi vă invit într-o călătorie virtuală în Nordul Europei, în Peninsula Scandinavă ca să aflăm cum decurge o naștere în Suedia. Povestea de astăzi este împărtășită de o cititoare a blogului care ne-a explicat cum este organizat sistemul medical acolo, cine monitorizează nașterea, câte ecografii și câte controale i se fac viitoarei mame și cum decurge travaliul. Haideți să aflăm împreună povestea ei.
Prima mea sarcină și nașterea au avut loc în Stockholm, Suedia. Ca în marea majoritate a țărilor europene, și în Suedia sarcina este văzută că ceva normal, nu că o boală; prin urmare, abordarea este una foarte relaxată în ceea ce privește monitorizarea sarcinii. Și se merge din start pe ideea unei nașteri naturale, bineînțeles dacă nu există o situație medicală care să indice nevoia de cezariană.
MONITORIZAREA SARCINII
Din momentul în care bănuiești că ești însărcinată, trebuie să suni și să te programezi la prima întâlnire cu moașa. De obicei programarea are loc în săptămânile 10-11 astfel încât în săptămânile 12-13 gravida să meargă la ecograf și să efectueze analizele de sânge. Această procedură coincide cu ceea ce în România se numește dublu test, însă în Suedia nu este obligatoriu, viitoarea mămica fiind cea care hotărăște dacă dorește sau nu să facă analizele.
La prima întâlnire cu moașa ți se explică cum vor decurge lucrurile pe perioada sarcinii: întâlniri lunare până la săptămâna 30, urmate de programări la 2 săptămâni din acel moment și până la finalul sarcinii. Fiecare programare presupune testarea glicemiei și a nivelului de fier, precum și ascultarea bătăilor inimii bebelușului. În săptămâna 20 are loc cea de-a doua ecografie, ecografie la care dacă dorești poți afla și sexul bebelușului. De acum și până la finalul sarcinii, dacă lucrurile merg bine, nu vor mai fi effectuate alte analize sau ecografii. În cazul meu a mai urmat o ecografie în săptămâna 36 întrucât moașa nu putea să își dea seamă dacă bebe s-a poziționat cu capul în jos.
Un alt moment important îl reprezintă alegerea spitalului în care dorești să naști, care se întâmplă aproximativ în săptămâna 25. Moașa te poate sfătui, și tot ea va fi cea care va contacta spitalul ales pentru a primi comfirmarea că au locuri și poți naște acolo. Locul este garantat atâta timp cât naști în ziua estimată, în cazul în care nașterea se declanșează mai devreme sau mai târziu este posibil să nu mai există locuri, iar spitalul va fi cel care te va direcționa la cel mai apropiat spital disponibil.
La penultima programare cu moașa se face planul de naștere – mai exact preferințele viitoarei mămici în ceea ce privește asistarea medicală a travaliului și nu numai. În cazul meu am precizat că doresc să fiu asistată de o moașă care să cunoască limbă engleză, să aibă experiență și că doresc epidurala. Pentru a putea face planul de naștere, este bine să mergi la cursurile Lamaze și cele de pregătire a nașterii. Fiind la prima sarcină, cursurile au fost de mare ajutor. Personal însă, am fost dezamăgită de faptul că deși ți se spune că în Suedia naști așa cum dorești (adică poți alege ce metodă de atenuare a durerii dorești), în momentul în care puneam întrebări despre epidurală și posibile contraindicații, mi s-a spus că pot caută mai multe informații pe internet, arătând o poziție clară a moașelor în ceea ce privește apelarea la epidurala. Mi s-a părut puțin nepotrivit ținând cont că toate cursurile sunt contra cost și mergi acolo pentru a te informa și nu a caută pe internet.
TRAVALIUL ȘI NAȘTEREA
Dacă travaliul se declanșează prin ruperea apei, trebuie sunat la spital și mers la control în maxim 8 ore întrucât există riscul de infecție. Internarea în spital se face în momentul în care se ajunge la 4 cm dilatație, iar în cazul unui travaliu lung așa cum a fost cazul meu, este posibil să te cheme de câteva ori la control pentru a se asigura că bebelușul este ok.
La internare, ai voie să iei cu ține un însoțitor și o doula. Însoțitorul poate fi partenerul, mamă sau chiar o prietenă și te poate însoți pe toată perioadă travaliului, a nașterii și a internării de după. În cazul meu soțul a fost cel care m-a însoțit, și datorită travaliului lung și a apariției stresului fetal, a fost nevoie de cezariană de urgență. Din momentul în care s-a constatat că bebelușul este în pericol, au avut 7 minute la dispoziție pentru a scoate bebelușul.
Am fost dezamăgită de modul în care s-au comportat pentru că m-au luat în sală de operație fără explicații adiționale despre cum va decurge operația, tipul de anestezie efectuată și alte detalii importante. Nu am știut care va fi doctorul care va efectua operația și nici după operație nu am avut ocazia să discutăm. Și dacă operația de cezariană a decurs bine, post operatoriu au existat câteva mici complicații.
După operație, faptul că soțul a fost prezent tot timpul și bebelușul a fost în permanență cu noi au ajutat enorm. În Suedia contactul piele pe piele este foarte important și până să îmi revin din anestezie, bebe a stat piele pe piele cu tăticul, iar apoi cu mine.
Am fost plăcut impresionată de condițiile din spital, însă puțin dezamăgită de îngrijirea medicală și atitudinea personalului medical. Prima dezamăgire a fost cea legată de epidurală și de faptul că după 7 încercări nereușite, medicul a plecat spunând că nu poate efectua epidurala întrucât nu am coloana dreaptă și că din păcate va trebui să nasc 100% natural. Un alt doctor a venit după aproximativ 30 de minute și a reușit să îmi pună epidurala din prima încercare. Asistentele și moașele nu sunt obișnuite cu îngrijirea unei mame după cezariană – îngrijire care diferă de cea a unei mămici care a născut natural.
Pe perioadă șederii în spital (6 zile) nici o asistentă și nici un doctor nu au venit să verifice starea inciziei. Ulterior dacă apar probleme cu incizia trebuie contactată moașa care te-a monitorizat pe parcursul sarcinii și dacă sunt aspecte care nu țin de expertiza ei, ești trimisă la medicul de familie, deci doctorul care te-a operat nu te va mai chemă la nici un control. Punctul culminant a fost ziua ieșirii din spital, moment în care chirurgul șef a venit să îmi spună că până la urmă au constatat că cezariană nu era necesară dar că medicul care era de serviciu în noaptea în care am născut s-a speriat puțin și a hotărât că este mai bine efectuarea cezarianei.
În ceea ce privește alăptarea, moașele din spital te încurajează să alăptezi. În momentul în care confirmi că vrei să alăptezi, te asistă în punerea copilului la sân. Din păcate fiecare moașă vine cu propria metodă și uneori se contrazic în indicații. Minusul pe care l-am constatat este lipsa experților în alăptare. Eu am Întâmpinat dificultăți în alăptare și doar ajutorul moașelor nu a fost suficient pentru a mă ajuta în depășirea problemelor în alăptare.
DUPĂ NAȘTERE
După ieșirea din spital în săptămâna a doua o asistentă vine acasă pentru verificarea bebelușului și a mămicii. Tot ea aduce carnetul de sănătate al bebelușului și comunică data și ora primei vizitie la centrul medical. Până la vârstă de 5 ani copilul este dus la centre medicale unde este monitorizat de asistente specializate și doar în momentele cheie medicul de familie vine să verifice dezvoltarea copilului (1 lună, 6 luni, 10 luni, etc). După 5 ani, moment în care copilul ajunge în sistemul de învățământ, medicii de la școală vor fi cei care vor monitoriza copiii.
