[imagebrowser id=1397]Orice parinte este interesat de calendarul eruptiei dentare, fiind curios sa afle momentul in care primii dintisori ai bebelusului isi vor face aparitia.
Eruptia dentara inseamna perforarea gingiei de catre coroana dentara, dintele deplasandu-se astfel in cavitatea bucala.
In primul an de viata, bebelusul se confrunta cu o serie intreaga de schimbari. Aparitia dintilor de lapte are loc in jurul varstei de 6-10 luni de viata. De obicei, primii dintisori care isi vor face aparitia vor fi incisivii. Pe parcurs, atunci cand bebelusul va depasi primul an de viata, in perioada 12-15 luni de viata, isi va face aparitia primul molar. Pana la implinirea varstei de doi anisori isi vor face aparitia si caninii copilului.
Atunci cand aducem aminte de eruptia dentara nu avem cum sa nu privim si catre formarea dentitiei definitive. In principal, dintii de lapte vor incepe a fi schimbati cu dintii definitivi in jurul varstei scolare, atunci cand copilul implineste 6-7 anisori. De aceasta data, prima aparitiei va fi cea a molarilor. Intre 7-9 anisori, copilului ii vor aparea incisivii.Caninii si molarii secunzi apar pana la varsta de doisprezece anisori. Eruptia dentara a copilului se definitiveaza in adolescenta sau chiar mai tarziu, odata cu aparitia molarilor de minte.
Chiar si asa, fiecare copil are ritmul sau propriu de dezvoltare. Tocmai de aceea, parintii nu trebuie sa intre in panica atunci cand observa ca micutul nu a respectat acesti parametri orientativi de crestere. In cazul in care intarzierea dentitiei este foarte mare, se recomanda sa consultati medicul specialist stomatolog.
De obicei, calendarul eruptiei dentare poate fi influentat de o serie intreaga de factori. Alimentatia, mostenirea genetica, sexul copilului, prezenta unor afectiuni sunt criterii care trebuiesc luate in calcul atunci cand ne gandim la aparitia primilor dintisori.
Odata cu eruptia dentara parintii se vor putea confrunta si cu o serie intreaga de probleme. Daca unii copii nu prezinta niciun fel de reactie, pot exista situatii in care eruptia dentara sa fie insotita de febra, varsaturi, diaree, schimbari de dispozitie.