Programul de somn al copilului din timpul zilei este foarte important pentru cresterea si dezvoltarea sa. Cu toate acestea, odata ce copiii cresc numarul orelor de somn scade destul de mult, incepand ca in jurul varstei de cinci anisori acestia sa renunte definitiv la acest obicei.
Somnul din timpul zilei este important pentru sanatatea si dezvoltarea armonioasa a copilului. Cu toate acestea, etapele de somn difera de la varsta la varsta. Daca pana la patru luni copilul dormea in reprize dese, trezindu-se la un interval de trei ore pentru a-si lua portia de mancare, intre unu si trei anisori copilul doarme doar o singura data ziua – circa 3 ore. Varsta cuprinsa intre 3 si 4 anisori inca mai poate fi amagitoare pentru copii, parintii reusind sa isi convinga micutii sa doarma fie si numai 1-2 ore.
Potrivit statisticilor, dupa varsta de cinci anisori doar 10% dintre copii mai pot fi convinsi sa doarma ziua.
Medicii avertizeaza ca nu este indicat sa fortati copilul sa doarma. Tot ceea ce puteti face este sa urmariti starea de spirit a copilului – in cazul in care acestia sunt mai plangaciosi, morocanosi este semn ca sunt obositi. In cazul in care copilul doarme noaptea un interval cuprins intre 11-12 ore atunci nu mai aveti de ce sa va ganditi la orele de somn de dupa-amiaza intrucat acesta a dormit cam atat cat este indicat in graficul medicilor.
Cu toate acestea, chiar daca micutul s-a decis si nu mai doreste sa doarma ziua, parintii au totusi obligatia sa il determine sa renunte la joaca si sa se odihneasca macar o repriza scurta. Incearca sa pui deoparte jucariile sau televizorul si sa ii stai alaturi in aceste momente pentru a fi sigura ca nu isi gaseste alte preocupari la fel de epuizante.
Orele de somn din timpul zilei sunt importante pentru copil, insa nu detin un rol decisiv in cresterea sa dupa varsta de cinci anisori. Tocmai de aceea, parintii nu vor trebui sa isi oblige copilul sa doarma daca nu simte nevoia. Acestia au insa obligatia de a nu produce indirect anumite dereglari ale programului de somn din timpul zilei.