Atunci cand noi vrem un al doilea copil, vestea ca micutul va veni pe lume este minunata. Dar pentru primul nostru copil, poate fi un adevarat soc. Chiar daca se bucura (in teorie) ca va avea un fratior, copilul „cel mare” este incercat de sentimente contradictorii. Iar momentul primei intalniri cu nou-nascutul este foarte important. Uite cum sa-l pregatesti pentru momentul in care se naste al doilea copil si la ce sa te astepti.
Inca din timpul sarcinii copilul cel mare trebuie pregatit pentru momentul in care mami va fi plecata cateva zile, pentru a aduce pe lume bebelusul. Chiar daca pare ca nu intelege, copilul intuieste ca se intampla ceva si este mai bine sa fie informat, in cuvinte simple si fara notiuni abstracte sau detalii tehnice, despre ce se intampla, decat sa isi faca el scenarii apocaliptice. Copilul poate crede ca mami
l-a parasit, ca nu se va mai intoarce acasa, ca va merge sa locuiasca in alta parte cu noul bebelus etc si toate aceste griji care il framanta trebuie demontate cu mare delicatete.
O a doua problema de care trebuie sa tii cont este intalnirea efectiva intre copil si noul membru al familiei. Unde este mai bine sa aiba loc? Chiar la spital sau mai bine la voi acasa? Aici, parerile sunt impartite si de fapt, fiecare pereche de parinti intuieste cum ar fi mai bine pentru copil. In teorie, chiar si in conditiile in care mami a nascut intr-o maternitate particulara, unde conditiile sunt foarte civilizate, copilul tot poate fi traumatizat de vederea unui salon de spital si de imaginea mamei lui la pat. El va crede ca mami e in suferinta si il va invinovati pe micul intrus pentru acest lucru. Pe de alta parte, este posibil ca intruziunea sa fie mai puternic resimtita atunci cand copilul cel mare asteapta la propriu, in intimitatea casei lui, unde a fost doar el stapan, venirea intrusului.
Cand ii prezinti bebelusul, lasa-l pe tati sa se concentreze pe detaliile tehnice si tu fii pregatita sa ai mainile libere pentru copilul cel mare. Strange-l intai pe el la piept, arata-i bebelusul, lasa-l sa il atinga si chiar sa il tina in brate, daca doreste (cu tati pe receptie, pentru a preveni eventuale accidente). Nu forta copilul sa ia in brate nou-nascutul, daca nu vrea, nu-i smulge complimente – Nu-i asa ca e adorabil? Uite ce frumusel e!
Ai grija si la detaliile tehnice – prima intalnire ar trebui sa aiba loc atunci cand bebelusul este hranit (pentru ca poate fi foarte irascibil daca este flamand, iar copilul mare poate interpreta asta ca pe un semn de respingere).
Pregateste-te pentru orice fel de reactie si nu-ti critica juniorul daca nu are reactia la care te asteptai. Asa cum nu toti parintii simt dragoste la prima vedere pentru copilul lor, asa si un frate mai mare poate avea nevoie de timp pentru a construi o relatie cu micutul care la inceput nu va face altceva decat sa planga si sa manance (si sa o tina pe mami departe de el).
Atunci cand mergeti acasa, fii atenta la comportamentul celui mare. Este posibil sa regreseze – sa vrea sa fie hranit si el cu biberonul, sau nu mai vrea sa doarma singur, caci si el e mic. Este o reactie fireasca, prin care vrea sa obtina si el la fel de multa atentie. Ai grija cum iti imparti timpul, astfel incat sa ii acorzi si celui mare timp exclusiv, asa cum faci si pentru bebe. In plus, vorbeste-i despre avantajele lui de copil mare, prin comparatie cu situatia bebelusului, care depinde mereu de altii pentru a fi hranit sau plimbat.