Ca părinţi, deseori ne întrebăm dacă ceea ce face puiul nostru este în acord cu vârsta cronologică pe care o are şi, ca să avem un termen de comparaţie, tragem cu ochiul la copiii cu aceeaşi vârstă. Este, într-adevăr, un reper, însă trebuie să ţinem cont de faptul că fiecare copil are propriul său ritm de dezvoltare. Astfel, specialiştii au creat -în mod ştiinţific- anumite inventare, liste de comportamente pe care orice copil normal dezvoltat trebuie să le achiziţioneze la anumite vârste specifice.
Din punct de vedere psihomotor, un copil cu vârsta cuprinsă între 4-5 ani ar trebui:
-să sară într-un picior;
-să meargă pe călcâi-deget;
-să prindă mingea;
-să cunoască culorile şi nuanțele lor principale;
-să distingă momentele zilei: dimineaţă, amiază, seară;
-să facă analogii;
-să identifice feţe urâte şi feţe frumoase;
-să deseneze omul din trei părţi;
-să cunoască minim 13 cuvinte care indică o acţiune (verbe);
-să îndeplinească cinci comenzi;
-să stabilească din două obiecte identice ca formă, dar diferite ca greutate, care este mai uşor şi care este mai greu;
-să cunoască utilitatea obiectelor.
Din punct de vedere emoţional, un copil cu vârsta cuprinsă între 4 şi 5 ani:
-îşi dezvoltă interacţiunile sociale cu ceilalţi copii;
-se joacă cu uşurinţă cu alţi copii;
-poate recunoaşte comportamente rele şi comportamente bune;
-poate dezvolta prietenii stabile cu ceilalţi copii;
-conştientizează emoţiile celorlalţi;
-este interesat de explorarea diferenţelor sexuale.
Mirela Tiganas
Psiholog clinician specialist/psihoterapeut
Tel.: 0751291115
www.psymind.ro
mirela.tiganas@gmail.com
Bibliografie:
Fişele de de dezvoltare psihomotorie Timişoara
„Psihologia copilului mic”, Mihaela Minulescu, Ed. Psyche, Bucureşti, 2003