Intre mama si copil se realizeaza o legatura profunda ce isi are radacinile in perioada de inceput a vietii copilului si poate chiar mai timpuriu. Am aflat de la colegii de la nou-nascuti.ro ca exista o simbioza intre mama si copilul care „impart” unul si acelasi organism.
Prima persoana cu care copilul interactioneaza este evident mama iar natura relatiei ce se stabileste in primele etape ale vietii, are un caracter covarsitor in dezvoltarea ulterioara a personalitatii copilului. Intre cei doi se stabileste o „relatie” inca din stadiul in care bebelusul se afla in uter. Se cunoaste foarte bine din studiile efectuate ca acesta manifesta o preferinta puternica pentru vocea mamei si este capabil sa-si aminteasca senzatii pe care le-a avut inainte de nastere.
Alte experimente demonstreaza preferinta lor pentru sunetul batailor inimii si pentru vocea feminina comparativ cu cea masculina. De asemenea, vocea mamei este preferata altor voci feminine. Asadar, intre mama si copil se stabileste o puternica relatie pe care multi psihologi o denumesc atasament. Cauza acestuia, in ceea ce priveste copilul, s-a dovedit a fi nevoia de hrana, una dintre nevoile fundamentale. Dar alte cercetari in domeniu contrazic aceasta ipoteza. De exemplu, ratustele si puii de gaina se pot hrani singuri imediat dupa nastere si totusi isi urmeaza mama peste tot si petrec chiar foarte mult timp alaturi de ea. Sentimentul de siguranta pe care il traiesc in prezenta mamei nu poate fi deci determinat de rolul acesteia in asigurarea hranei, cel putin asa ne informeaza psihologii americani.
Legatura dintre mama si copil este una foarte puternica ce presupune o relatie de interactiuni profunde, mai ales la nivel inconstient.
Psihanalistii ne atrag atentia cu privire la consecintele comportamentale si psihologice al copiilor ce au parte fie de mame supraprotectoare, fie de mame indiferente.
In primul caz, mama esta cea care incearca cu toate puterile sa nu-si lase copilul sa initieze sau sa duca la bun sfarsit o activitate, pentru a avea certitudinea ca totul este facut bine, si ca odraslei nu i se intampla „Doamne fereste” ceva rau. Ea depaseste granitele unei griji normale si nu-si da seama ca pune de pe acum bazele unei dezadaptari a odraslei la cerintele societatii de mai tarziu. Chiar daca micutul este apt pentru o anumita activitate de unul singur, ea refuza cu desavarsire sa-l lase sa duca la bun sfarsit ceva. Acest comportament are in timp efecte dezastruase asupra copilului, dintre care imi permit sa le reamintesc pe cele mai importante.
- Lipsa de incredere in fortele proprii se datoreaza in primul rand incapacitatii de mai tarziu de a rezolva problemele cu care nu s-a confruntat pana acum si pentru care nu are inca niste raspunsuri adaptate.
- O alta consecinta ar puteafi „construirea” unei personalitati dependente de mama, care va evita sa paseasca pe cont propriu in viata si va cere mereu ajutorul mamei asteptand de la aceasta solutionarea problemelor cu care el se confrunta
In situatia opusa in care copilul este deprivat de afectivitate, se constata indreptarea acestuia in primul rand catre comportamente maladaptative la mediu si societate dintre care amintim doar agresivitatea. Studiile realizate in unele inchisori din Statele Unite au demonstrat foarte clar faptul ca majoritatea celor care au ajuns in aceasta situatie au suferit din cauza absentei sau indiferentei mamei. Asadar, deprivarea sentimentala este principala cauza a coportamentelor deviante de mai tarziu, dar mai ales a celor antisociale. Aceste persoane nu resimt empatie pentru altii, nu se pot acorda la niste norme morale acceptate in general de societate si mai ales nu au remuscari cand savarsesc o anumita fapta condamnabila.
De aceea este bine sa nu faceti parte din aceste doua categorii si sa evitati de fiecare data extremele de atitudine fata de copiii dumneavoastra. Incercati sa-i protejati dar atunci cand se iveste ocazia, si sub supraveghere atenta, lasati-i sa se descurce si singuri in cat mai multe situatii, deoarece in felul acesta puneti copilului dumneavoastra bazele unui comportament independent si eficient in situatiile sociale de mai tarziu.