Copiii care incep sa mearga, sunt uneori ca o adevarata vijelie. Sunt plini de viata si te storc de puteri si, de cand se scoala, se catara peste tot? Ce sa-i faci? Sa-i spui mereu „Nu” sau sa il lasi in voia sa, incercand sa limitezi distrugerile, sa-l lasi sa se joace singur sau sa te joci cu el pentru a impiedica sa duca totul la gura?
In mod cert trebuie sa iei din calea copilului ceea ce este cu adevarat periculos, dar de cate ori poti, sa fii alaturi de copil cu privirea si cu vorba. Daca copilul duce lucrurile la gura, sa fii atenta si sa spui: „E cutare lucru, cutare obiect. Ii simti gustul? E din piele, din carton, din panza, din stofa, din catifea” si apoi sa le pui la loc. Toata casa trebuie explorata in felul acesta si mama trebuie sa ii spuna numele tuturor lucrurilor pe care le ia in mana, le pipaie, le duce la gura, atunci cand e de fata la aceste explorari.
In restul timpului, cand nu poti supraveghea cu privirea copilul, si nu poti comenta tot ce face, sa il pui sa stea separat de ceilalti, intr-un tarc de inaltimea copilului si sa-i pui acolo jucarii, obiecte din lemn, carton, tot soiul de flecustete cu care se joaca copiii. Acesta trebuie sa aiba libertatea de a se juca cu ele, de a le duce la gura, cu conditia sa nu fie nimic periculos.
Afara, bineinteles ca nu este bine ca un copil sa manance pamant, noroi sau lucruri murdare. De aceea jucariile pe care le ai cu el trebuie sa fie mai interesante. Dar ele il preocupa numai in momentul in care are un nume si face parte, prin vorbele mamei, din relatia existenta dintre ei doi.
Sunt copiii care doresc sa cunoasca totul, sa apuce nu stie exact cum, si nici rostul pe care il are lucrul pe care pune mana nu il cunoaste. Nu este suficient sa i se puna ca este un capac de cratita, dar ii poti spune ca este mai mare decat un altul si sa-l pui sa caute intre doua sau trei cratite. Sa faci treaba aceasta o jumatate de ora dimineata si o jumatate de ora seara. Este lectia obiectelor pentru copilul iscoditor, cat despre zgomotul pe care il face si taraboiul de neimaginat… ei bine, te poti juca cu el joicuri ritmice, care le plac foarte mult copiilor, cantandu-i cantecele pe care le improvizezi.
Exercitiile de miscare, sonore si verbale sunt excelente pentru un copil. Si pe urma, mama nu trebuie sa uite sa foloseasca scarita pe care o are in casa pentru ca micutul sa faca exercitii de urcare si coborare. Si mai ales, sa iesi cu el la plimbare, sa-l pui la plimbare, sa alerge, sa se joace cu mingea o ora sau doua pe zi, pentru ca e un copil vioi.
De asemenea, jocurile senzoriale, sprijinite de cuvintele materne sau paterne, incep foarte devreme, inca din leagan, vazul, auzul, pipaitul, apucatul, sa ia, sa dea drumul, sa intinda, sa arunce, sa apuce. Odata cu mersul incepe controlul asupra lucrurilor in spatiu; explorarea si experienta corpului, prin imitarea adultilor si a celor din jur. Intreaga inteligenta umana este solicitata odata cu insusirea limbajului gestual mimic, sonor si verbal, pentru placerea de a cunoaste lumea, de a o domina si de a comunica cu ceilalti.
Sursa: Cand apare copilul, Francoise Dolto
