Imediat dupa nastere o sa fii uimita sa observi ca micutul tau nu este chiar atat de nestiutor si neajutorat cum crezi. Micutul tau se naste cu un numar de reactii-reflexe automate, care il ajuta sa se adapteze inca de la inceput in noua lume.
[imagebrowser id=878]O parte dintre reflexele cu care nou-nascutul vine pe lume, dispar in timp sau se reorganizeaza pentru a fi cat mai adecvate mediului sau cat mai eficiente si economicoase – mai exact, se trasforma in acte inteligente.
In primele saptamani de viata, cand iti sustii micutul in picioare, acesta paseste sau are un mers automat. Acest mers-reflex dispare si se reconstruieste luni de zile mai tarziu. Imediat dupa ce s-a nascut, atunci cand il atingi cu degetul pe obraz, micutul isi roteste capul in aceeasi directie, iar atunci cand il pui pe burtica ta, el va cauta si chiar va reusi sa ajunga la sanul tau. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca atunci cand il pui prima oara la sanul tau, incepe imediat sa suga. Reflexul de sugere este innascut si-i permite micutului sa se hraneasca. Reflexul de apucare se declanseaza atunci cand ii atingi palma. Acest reflex va disparea in urmatoarea perioada.
Cat il vezi de mic, nou-nascutul stie sa „comunice”. El transmite tot timpul o serie de mesaje prin care te anunta ce nevoi are:
- Tipa cand ii este foame, prea cald sau prea frig, cand este ud sau cand se simte singur.
- Isi misca trupul si face tot felul de mutrite cand este multumit si fericit.
- Priveste-l cu atentie si vei observa ca are diferite expresii: zambeste, se incrunta, isi intoarce privirea cand iti aude vocea.
- Isi roteste capul in directia opusa sanului atunci cand s-a saturat.