Copilul interior există în fiecare dintre noi, se comportă şi reacţionează ca atare, este o instanţă psihică plină de energie, de creativitate, reprezintă acea parte din noi care exprimă cele mai profunde nevoi de securitate, încredere, grijă din partea celorlalţi, afecţiune şi mângâiere, este tot ceea ce avem nevoie pentru a clădi o lume mai bună.
De cealaltă parte, psihologul Angela Nuţu consideră că acel “copil interior” mai este, în acelaşi timp, şi acea instanţă psihică purtătoare a traumelor emoţionale şi a tuturor durerilor acumulate în copilărie; aici îşi au sediul sentimentele de insecuritate, singurătate, teamă, ostilitate, ruşine şi culpabilitate, sentimente ce pot fi actualizate la vârsta adultă.
Rănile din copilărie nu se vindecă automat la maturitate
Deşi majoritatea adulţilor sunt de părere că vârsta cronologică îi vindecă de experienţele copilăriei, lucrurile nu stau deloc aşa. Rănile nevindecate din copilărie ne însoţesc permanent pe parcursul vieţii.
Specialistul afirmă că nucleul emoţional se conturează în perioada copilăriei, iar dacă nu acordăm timp şi atenţie vindecării noastre emoţionale, ajungem să ne ancorăm în experienţe repetitive care reflectă experienţele emoţionale din copilărie. Aşadar, noi conţinem copilul interior în suflet, iar cu cât acordăm mai multă atenţie nevoilor sale, cu atât resursele noastre emoţionale se deblochează.
De ce copilul meu interior are emoţii ascunse?
Traumele sau evenimentele neînţelese în copilărie lasă copilului sentimente de ruşine, de neacceptare, de lipsă de încredere de sine, ceea ce înseamnă că el va simţi că trebuie să-şi ascundă experienţa şi emoţiile pentru a supravieţui, pentru a se adapta mediului.
“De exemplu, dacă ai fost controlat de părinţi sau ai fost învăţat să crezi că eşti iubit şi acceptat doar dacă eşti “bun” în viziunea lor, atunci înveţi cum să-ţi ascunzi emoţii precum tristeţea sau mânia. Dacă ai experimentat respingerea, abandonul sau abuzul, ai învăţat să ascunzi durerea pentru că te temi că ai putea fi rănit sau respins din nou. Dacă ai învăţat că trebuie să fii bun pentru a câştiga dragostea, poţi ajunge cu uşurinţă în relaţii de codependenţă; şi dacă ai învăţat să ascunzi sau să reprimi durerea, este foarte posibil să preferi să nu construieşti relaţii solide pentru a te feri de suferinţă”, explică specialistul.
În acelaşi timp, există trei motive principale, pe lângă creşterea încrederii de sine, pentru a începe acest dialog cu copilul nostru interior.
- În primul rând, pentru bucuria şi liniştea interioară pe care le obţinem când ne vindecăm, când rezolvăm, când ne transformăm. Copilul interior, în orice moment, fie se simte iubit, fie se simte respins, abandonat de sinele nostru Adult. Dacă copilul se simte iubit, putem lucra şi ne putem juca cu bucurie şi pasiune. Când copilul se simte neiubit, este singur, trist, speriat, panicat, deprimat şi se simte ca un gol în interiorul nostru.
- În al doilea rând, sunt momente în viaţă când suntem în conflict cu alte persoane sau ne lovim de evenimente dureroase şi experienţe traumatizante. Avem nevoie ca toate resursele noastre interioare să se afle în echilibru mai ales în aceste momente. Dialogul ne ajută să ne păstrăm resursele active. Când ne simţim puternici, când ne simţim iubiţi şi acceptaţi ne înţelegem mai bine cu ceilalţi şi gestionăm mult mai eficient efectele inevitabile şi dureroase ale vieţii.
- În al treilea rând, putem vindeca durerile şi traumele trecutului, atât credinţele limitative, greşite pe care ni le-am format despre noi înşine, cât şi modul în care vedem lumea şi ne raportăm la amintirile dureroase din viaţa noastră. Problema nu este că în trecut am fost răniţi, viaţa în sine înseamnă şi durere, problema este că pentru a ne apăra de suferinţă am învăţat să ne închidem şi ne-am creat idei false despre propriul sine. Şi fără să ne dorim, am învăţat să ne tratăm în moduri care încă ne provoacă durere. Putem învăţa acum adevărul despre noi înşine şi putem învăţa acum să ne tratăm mai bine. Dialogul cu copilul interior ne poate ajuta să ne desprindem de trecut şi să ne privim în prezent cu mai multă blândeţe şi înţelegere. Şi când ajungi să te priveşti pe tine cu acceptare şi iubire, ajungi să priveşti întreaga lume cu empatie şi compasiune.
