Travaliul de doliu este un proces psihologic ce parcurge mai multe etape, un proces care nu poate fi evitat, ci doar ghidat pentru a fi parcurs până la capăt și într-un timp potrivit pentru sănătatea psiho-emoțională și fizică a persoanei rămase în viață.
Din punct de vedere cultural, există numeroase tipare pentru gestionarea suferinței. În unele culturi, pierderea îi face pe oameni să renunțe, să caute răzbunare, să acționeze violent, să se sinucidă, în altele îi face să sărbătorească conferindu-i semnificația “trecerii către o altă viață/dimensiune”.
„Convingerile noastre depind în mod specific de imaginile culturale construite în timp, experiența noastră subiectivă izvorând din felul în care ne reprezentăm pierderea și din semnificația pe care i-o atribuim. Doliul este un proces natural care comportă mai multe etape pe care psihicul nostru le traversează în scopul vindecării. Sunt însă situații în care acest proces poate fi complicat și chiar stagnat de sentimente de vinovăție, rușine, frică, furie, disperare, dezorientare, răsturnare de valori și principii.
În acest caz, el poate duce la dezvoltarea anxietății, depresiei etc. Concentrarea pe astfel de emoții exclude posibilitatea apariției unor gănduri și stări emoționale pozitive și respingerea sugestiilor referitoare la modul în care persoana își poate reorganiza viața astfel încât să fie în continuare funcțională și să se poată bucura de momentele frumoase. Suferința implică atât o pierdere externă, cât și pierderi interioare la nivelul semnificației vieții, al valorilor, așteptărilor și importanței lucrurilor. Profunzimea și proporțiile suferinței depind de profunzimea și proporțiile semnificației pe care am conferit-o unei persoane sau unui lucru. Ca atare, soluționarea suferinței implica refacerea conexiunilor și a valorilor personale”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Etapele procesului de doliu
Potrivit specialistului, există 5 etape ale procesului de doliu: negarea, căutarea cauzei sau a vinovăției, tristețea, acceptarea, integrarea. “În prima etapă, negarea, persoana trăiește senzația că evenimentul nu s-a întâmplat și așteaptă din clipă în clipă să se trezească din “coșmar” și totul să revină la cum era înainte. Căutarea cauzei/vinovaților – este o etapă în care creierul nostru are nevoie să așeze experiența într-un “sertăraș” destinat ei, deci are nevoie să înțeleagă din ce anume face ea parte ca sursă declanșatoare. În această perioadă, persoana rulează gânduri și sentimente extreme legate de propria vinovăție sau de vinovăția celorlalți, a universului, a divinității etc. Este o etapă în care predomină starea de neputință și de furie și se recomandă ghidaj specializat pentru ca aceste emoții să nu fie îndreptate către acțiuni nepotrivite.
Urmează tristețea, atunci când persoana acceptă în final că evenimentul s-a întâmplat, s-a împăcat cu niște cauze, acceptă că nu putea face mai mult decât a făcut și își dă voie să-și trăiasca plenar sentimentul de tristețe. În această perioadă apare riscul depresiei sau a anxietății dacă persoana rămâne prea mult cu atenția asupra acestei trăiri interioare și începe să țeasă scenarii pe marginea ei.
Într-un final, persoana experimentează acceptarea – anume acceptă că este important să-și găsească noi motivații în viață și noi modalități de a trăi fără persoana/pierderea suferită, iar integrarea – este etapa în care persoana “împrumută” din obiceiurile persoanei decedate deoarece, în mod inconștient, este o formă de a o menține și integra astfel în propria persoană ca amintire, lecție etc.”, explică psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
Recomandările psihologului pentru parcurgerea procesului de doliu:
1. Căutare, înțelegere și aplicare- lecții de viață obținute atât din interacțiunea cu persoana plecată cât și din “plecarea” ei.
2. Accesare modalități de “închidere” emoțională (rămas-bun, spus ce a rămas nespus, făcut ce a rămas nefăcut etc.) – de exemplu o scrisoare către persoana decedată care apoi este arsă sau trimisă pe cursul unei ape, o discuție pe poza persoanei, acțiuni de voluntariat în memoria ei, pomeni ș.a.
3. Căutarea de noi motivații pentru a trăi, munci, relaxa, socializa etc.
4. Acceptarea și exersarea de noi obiceiuri, hobby-uri
5. Revizuirea spirituală a valorilor, principiilor de viață și atitudinilor, posibil chiar a persoanelor din jur
6. Apelarea la ghidajul unui specialist în Psihoterapie sau NLP. De exemplu, NLP-ul propune o tehnică dedicată special acestei situații de viață: Resolving Grief – dezvoltat de Steve și Connirae Andreas, este un tipar NLP creat pentru a modela răspunsul la durere în cazul unui proces de pierdere/doliu neterminat, în urma căruia persoana are dificultăți în menținerea echilibrată a vieții sale. Tehnica are ca scop eliminarea blocajelor psiho-emoționale și de comportament și identificarea și reactivarea strategiilor de “încheiere” deja utilizate în viață în diverse situații de pierdere, totodată a strategiilor de acceptare, integrare, motivare și acțiune.
