Cum pot obiceiurile mici să-ți schimbe fundamental viața. 10 pași simpli

Cu toții ne-am propus, într-un moment sau altul al vieții, să atingem anumite obiective, să scăpăm de un număr important de kilograme, să mâncăm sănătos, să facem sport mai des sau să avem propria afacere.

Majoritatea are convingerea că pentru a reuși ce și-a propus este nevoie, pe lângă perseverență și de voință. Însă psihologul B.J. Fogg, profesor la Universitatea Stanford și cea mai mare autoritate a momentului, la nivel mondial, în ce privește științele comportamentale demonstrează în cartea Obiceiuri mici. Schimbări mari că totul poate fi mult mai simplu.

Bestseller „New York Times”, „USA Today” și „Wall Street Journal”, volumul Obiceiuri mici. Schimbări mari spulberă mai multe mituri:

  • Nu este nevoie să ne chinuim pentru a schimba ceva în comportamentul nostru, ba chiar din contră, poate fi distractiv.
  • Nu este nevoie nici să ne propunem mult, ci doar să facem primii pași în direcția dorită, chiar dacă aceștia ni se par mici.

Rodul a peste 20 de ani de cercetare în științele comportamentale și aplicată pe mai mult de 40.000 de persoane, Metoda Micilor Obiceiuri promovată de B.J. Fogg propune să ne concentrăm pe ceea ce este simplu de schimbat, nu pe ceea ce este greu și pe ce vrem să facem, nu pe ce ar trebui.

Principiile de la care pornește psihologul american sunt:

1. Ajută‑i pe oameni să facă ceea ce‑și doresc.
2. Insuflă oamenilor sentimentul succesului.

Înainte ca B.J. Fogg să învețe zeci de mii de oameni cum să-și schimbe comportamentul, a aplicat asupra sa metodele designului comportamental. Dintr-un profesor sedentar, B.J. Fogg a vrut să se transforme într-o persoană mai activă. Însă nu și-a propus să facă 50 sau 100 de flotări zilnic, ci să înceapă cu două. Iar obiceiul cel nou l-a legat de rutina de a merge la baie. Astfel, de câte ori mergea la toaletă, profesorul american făcea câte două flotări, iar imediat după aceea sărbătoarea momentul.

Când rutina a devenit ușoară și deja un obicei, profesorul a crescut treptat numărul flotărilor, fără a uita să celebreze succesul repurtat. Iar când mușchii au început să se contureze, deja B.J. Fogg devenise dintr-o persoană sedentară una care obișnuia să facă sport zilnic.

Profesorul B.J. Fogg ne demonstrează în cartea „Obiceiuri mici. Schimbări mari” că putem să ne schimbăm cu ușurință comportamentul dacă aplicăm rețeta pașilor mici. Iar dacă nu știm de unde să începem, ne explică chiar autorul, în 10 pași simpli: „Pentru a-ți forma un nou obicei, începe de aici:

• Definește-ţi clar aspiraţiile sau rezultatele pe care dorești să le obţii
• Explorează-ţi opţiunile. Creează Reţeaua Comportamentelor
• Alege din Reţeaua Comportamentelor un obicei care ţi se potrivește
• Alege un obicei care are cele trei calităţi ale unui Comportament de Aur: ești motivat să efectuezi obiceiul, poți să-l efectuezi, obiceiul este eficient în realizarea aspiraţiei tale
• Începe cu pași mici. Pentru a reduce cu adevărat dificultatea unui obicei, ai două opţiuni:
1. să te focalizezi asupra Primului Pas
2. să simplifici comportamentul
• Găsește un impuls eficient. Alege un obicei foarte solid din rutina ta (ancoră) care îţi poate semnaliza că trebuie să efectuezi noul obicei. Începe cu pași mici.
• Scrie reţeta obiceiului în următorul format: „După ce _____, am să _____ ”. Stabilește modul în care vrei să sărbătorești efectuarea noului obicei.
• Exersează reţeta noului tău obicei de 7-10 ori, sărbătorind de fiecare dată.
• Acum ești pregătit.
• Încearcă să introduci acest nou obicei în rutina vieţii tale”.

Pionier al cercetărilor privind științele comportamentale, profesorul american B.J. Fogg demonstrează în bestsellerul pe care-l semnează că schimbările mari încep cu primii pași pe drumul dorit, iar călătoria spre succes poate fi și distractivă. Voința nu este totul atunci când vrei să menții un obicei, ci cunoașterea modului de funcționare a creierului.

În cartea Obiceiuri mici. Schimbări mari putem descoperi care este legătura între emoție și capacitatea de a ne schimba viața, dar și cum se face trecerea de la obiceiurile mici la cele transformatoare.

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare