În cadrul familiei în care trăim şi ne formăm, deprindem şi regulile care se referă la igienă personală. Cu toate că le explicăm copiilor importanța respectării acestor reguli, ei ajung să le conştientizeze după ce mai cresc puţin, timp în care putem găsi diverse metode prin care să le arătăm că a avea grijă de tine, poate fi o activitate plăcută şi distractivă, nu una plictisitoare.
Necesitatea îngrijirii dinţilor nu este înţeleasă de un copil de 3-4 ani, dar ea poate fi acceptată mai uşor dacă accesoriile folosite (periuțe, suporturi) se adresează în mod special copiilor. Mai exact, o periuţă de dinţi colorată sau având imprimată imaginea unui personaj din desenele animate, va fi mai uşor acceptată şi folosită de copii. Suporturile pentru periuţele de dinţi pot fi şi ele unele special realizate pentru copii, chiar de părinţii lor.
O variantă la îndemâna oricui, care nici nu implică cheltuiala, este realizarea unui suport pentru periuţa de dinţi folosind o jucărie de plastic, de regulă având forma unui animal. Tot ce trebuie să faci este să perforezi jucăria şi în spaţiul obţinut să păstrezi periuţa de dinţi. Şi piesele Lego pot fi materia prima în vederea obţinerii unui suport pentru periuţa de dinţi a copilului tău, suport pe care îl poate realiza singur sau cu puţin ajutor din partea ta.
Un pahar de plastic colorat şi o jucărie de plastic ataşată de acesta cu ajutorul unui lipici pot fi transformate într-un suport pentru periuţe de dinţi sau pot fi folosite pe post de pahar pentru clătirea gurii, după ce copilul şi-a periat dinții.
Menţionarea numelui copilului pe suportul în care îi păstrezi periuţa de dinţi ajută în multe cazuri. Poţi să îi scrii numele pe un pahar de plastic sau poţi să foloseşti cutii de lemn sau plastic, colorate şi perforate pentru a servi drept suport periuţei de dinţi, cu condiţia să le fixezi astfel încât copilul să aibă acces uşor la ele.
Încearcă să fii cât mai creativ şi jucăuş în găsirea metodelor prin care să îţi înveţi copilul importanța respectării regulilor de igienă personală care contribuie la menţinerea sănătăţii noastre.
Articol semnat de Flavia Lorena Irimescu, decorator interioare,
telefon: 0747666473