Mereu in lumina reflectoarelor, la teatru sau in viata de zi cu zi, pe blog, on-line, la televizor, Dana Rogoz nu are timp sa poarte masti. Cand ai ocazia sa o cunosti, asa cum am facut noi in timpul sedintei foto pentru coperta numarului de martie, pe care apare impreuna cu baietelul ei, Vlad Luca, intelegi imediat ca este si va fi mereu doar ea insasi, in fiecare moment. Un amestec unicat de calitati, stari si delicatete pe care nu ai cum sa-l mimezi vreodata: mama si totusi avand aceeasi cadoare ce iti aminteste de ea copil, si sotie atenta (Radu Dragomir, sotul ei, i-a adus, apoi s-a retras discret lasandu-I pe amandoi la intalnirea cu Bebelu).
Vlad Luca a implinit un anisor pe 1 martie. (Este la propriu martisorul tau!) iti mai aduci aminte momentul nasterii? Cum a fost?
Dana Rogoz: imi aduc aminte foarte bine, ca si cum s-ar fi intamplat ieri. Ziua nasterii era programata de fapt pe data de 5 martie, cand urma sa fac cezariana. Dar eu deja aveam contractii, de cateva zile. imi amintesc ca era intr-o sambata, pe 1 martie. Radu imi spusese primul: „Dana, hai totusi sa vedem, hai sa vedem ca este OK si ca nu ne faci vreo surpriza.ˮ
Medicul meu ginecolog, cand a auzit, m-a sfatuit si el sa merg la camera de garda, la Regina Maria, sa-mi fac o monitorizare fetala. Asta se intampla pe la ora doua dupa-amiaza, iar eu, relaxata m-am dus abia pe la ora cinci la spital, gandindu-ma: „ei, mai am timpˮ.
Mie mi se parea ca nu avea cum sa fie vorba de contractii de nastere, abia le simteam. Stateam foarte relaxata, iar tot eu incercam incercam sa linistesc pe toata lumea: ca eu mai am pana nasc, sa nu se streseze. Pe drum, am fost calma. Nici nu mi-am luat cu mine bagajul, desi era facut, eu fiind deja in 38 de saptamani. Dar mi s-a parut ca e ridicol sa-l iau cu mine, pentru ca sigur nu o sa nasc… Iar ca dovada ca nici prin cap nu-mi trecea ca a sosit momentul cel mare, chiar pe drum spre maternitate vorbeam cu Radu, spunandu-i: „Dar cum va fi cand chiar vom face drumul asta pe 5, marti dimineata, cand voi naste?ˮ Mi se parea ca acum mergem asa… de joaca.
Iar cand am ajuns acolo, din momentul in care mi-am dat jos bluza, doamna care m-a primit mi-a zis: „Dar stii ca tu ai o contractie acum?ˮ Zic: „Aa, da, cred ca da.ˮ „Pai cum cred? Nu te doare?ˮ Eu: „Nuu… nu prea.ˮ Erau contractii, intr-adevar. Dar eu aveam trombofilie, ceea ce insemna ca trebuia sa astept sa treaca mai multe ore ca sa mi se faca epidurala. Aceasta e procedura, altfel ar fi trebuit sa fiu anesteziata total… Erau si alte complicatii, era si cordonul ombilical in jurul gatului… Dupa cum am mai zis, eu eram initial programata la cezariana, asa ca acum aveam si acest stres, imi doream sa treaca orele, ca sa fiu treaza…
Dar au fost ceva complicatii!…
D.R: Au fost, asa e, dar eu am fost foarte relaxata totusi, m-am gandit doar ca totul o sa fie bine… Foarte multe femei isi doresc sa nasca natural, unele si pot, altele mai putin. Pina la urma si eu am ales varianta mai sigura, deoarece cu cezariana riscurile erau mai mici in situatia mea, atat pentru mine, cat si pentru Vlad. Oricum, imi doream foarte mult sa fiu treaza in momentul nasterii. Nu stiu daca stiti procedurile, dar trebuia sa opresc cu 24 de ore inainte de cezariana injectia pentru trombofilie. Sau aveam un protocol dat special de hematolog: el mi-a spus ca daca se intampla mai repede, trebuie sa treaca minim 12 ore ca sa se poata sa mi se faca anestezia in coloana si sa pot sa fiu treaza. Aceasta era dorinta mea principal de fapt. Ma gandeam: cum sa nu fiu treaza, sa nu-l aud pentru prima oara? Nu se poate!
Si, spre norocul meu (cred ca si eu am tot tras de timp acolo, am zis „stati, ca nu nasc acum, daca e nasc maineˮ, le spuneam. Ei tot incepeau: „Doamna…ˮ Se uitau la mine ca la o nebuna. „Nasteti!ˮ „Dar cand?ˮ M-au pus la o perfuzie de scobutil si No-Spa si au zis: „Pai, uitati… Daca sunt contractii de nastere, nu le mai opreste nimic, nici un medicament. Daca intr-adevar sunt contractii false, dupa o jumatate de ora va ducem in camera si nasteti maine. Dar eu cred ca veti naste in seara asta.ˮ Evident ca dupa perfuzie contractiile se intetisera, nicidecum sa se opreasca. Dar eu tot nu le simteam asa tare, adica eram cumva uimita: „Doar astea sunt?ˮ Ei intre timp mi-au chemat si medicul.
Eu voiam ca Radu sa vina cu mine in sala de operatii, pentru ca prima intalnire sa fie in trei. Dar cum eram calma, ii spusesem lui Radu sa stea linistit, sa mearga acasa, sa ia aparatul foto… Radu a plecat din spital si numai ce am vazut ca doamnele incep sa ma schimbe in camasa de operatie. si am zis: „dar ce faceti?ˮ „Doamna…! (cand spune cuvantul doamna, Dana imita din nou tonul usor disperat al medicilor si asistentelor care incercau sa o convinga ca e adevarat), nasteti!ˮ „Dar cand?ˮ „Astazi! in seara asta!ˮ „Pai, in seara asta pe la 12 noaptea, nu?ˮ „Nu, doamna… acum!ˮ in fine, ma impacientez si zic: „Aoleu, pai cat mai am?ˮ „Pai nu stim, cat dureaza pana va vine medicul, care e in trafic, probabil vreo jumatate de ora, maxim trei sferturi de ora.ˮ il sun inapoi pe Radu: „Radu, vino repede, pentru ca eu chiar nasc acum, in jumatate de ora!ˮ in fine, s-a intors…
Nu a mai adus aparatul?
D.R: Nu a mai apucat, i-a adus altcineva un alt aparat, chiar la spital. Eu tot asa eram: stati, stati, stati sa vina si el, trageam de timp… Apoi totul a fost extrem de usor, nu credeam ca poate sa fie mai usor de atat. Chiar si recuperarea a fost extrem de usoara, totul mi s-a parut mult mai usor decat ma speriasera alte mame ca va fi. Adica imi aduc aminte nasterea efectiva, imi aduc aminte cum a tipat prima oara, cand inca era in burta cu corpul. Doar capul il scosese si a facut o data „Uaaaaˮ. Dar eu inca il simteam si mi-a confirmat si medicul, da, ca inca nu-l scosese cu totul cand el tipat, tare-tare de tot.
Tin minte perfect totul. Inclusiv cum, imediat ce am nascut, am iesit din sala de operatie, iar ei mi l-au si adus la prima masa, de san… (De unde pina acum era amuzata si relaxata, Dana este acum vadit emotionata si schimba tonul) Sunt niste momente care nu se pot descrie in cuvinte! Nu se poate spune ce am simtit atunci, mi-au dat lacrimile se bucuruie instantaneu cand lam auzit si cand mi-am dat seama ca e bine. Cred ca asta e visul oricarei mame, sa isi vada copilul, sa stie ca e bine.
Citeste interviul integral in numarul bebelu de martie.
Interviu realizat de Alina Miron. Fotografii: Antonio Cioarek. Make Up Artist: Marina Chiorean (Kruger Brent Agency). Multumim magazinului de mobilier si accesorii pentru camera copilului Fleximo (www.fleximo.ro) si BoConcept (www.boconcept.com/ro-ro) pentru gazduire. Magazinele se afla in cadrul complexului Mobexpert Baneasa.