„Lacrimile cu care sfarsisem de citit Cuore ma asigurau ca nu eram un copil rau; descopeream inca o data ca-mi iubeam si tara si familia (mai ales pe mama); descopeream ca-mi iubeam chiar si scoala. Dar cat imi era de greu sa-mi amintesc de toate acestea cand ma regaseam pe strada, cu atatea tramvaie de care ma puteam agata, cu trotuarele nesfarsite, pe care puteam umbla ore intregi fara sa ma ratacesc. (…) In vara anului 1917 mama nu ma mai putea tine in frau. Incercase toate mijloacele: o nuia de bambus (tata ne ameninta mai ales cu cureaua), confiscarea ghetelor, ca sa nu mai pot iesi pe strada (dar imi placea parca si mai mult sa alerg, pe trotuarele fierbinti, in picioarele goale), inchiderea intr-o camera (din care reuseam sa evadez sarind pe fereastra). Destul de tarziu, mama descoperise singurul mijloc de a ma aduna de pe drumuri: imi dadea o carte. Dar nici asta nu era o solutie perfecta, caci pana seara, cel mult pana la mijlocul noptii, o sfarseam de citit, si mama nu mai avea alta carte la indemana.”
Acest fragment din memoriile lui Mircea Eliade este doar un prilej firesc sa ne amintim ca a fi copil inseamna in primul rand descoperire. Etapele cresterii si dezvoltarii personalitatii copilului sunt definite de experientele pe care acesta le traieste, in acord cu dorinta lui de a descoperi lumea.
Din experienta acumulata in cei trei ani de lucru pe piata minorilor cu Yourway Counseling, lectiile primite de la copii sunt cele mai importante.
Copiii stiu cine sunt si ce vor sa devina daca le lasam spatiu sa-si probeze abilitatile. Nu vor putea sa depuna efort ca sa-si exploateze potentialul irosind energie in lupta cu noi.
Cel mai simplu lucru pentru copil ar fi sa devina ceea ce-si doresc parintii.
Partea nevazuta a acestui drum batatorit si facil pentru copil devine semnificativa in viata sa de adult.
Regasim in lucrarile de specialitate ale lui Francois Dumensil (doctor in psihologie, cu experienta de peste 30 de ani in psihologia copilului) o varietate de exemple care au fost cauza unor efecte nedorite in viata de adult.
De cele mai multe ori, copiii de care parintii sunt foarte multumiti ajung sa fie satisfacuti de propriile rezultate, mai ales daca imbratiseaza idealurile acestora.
Mai tarziu, faptul ca au trecut prin procesul de dezvoltare ignorandu-se pe sine il aduce pe fostul copil in disconfort cu adultul care a devenit. In aceasta ipostaza are posibilitatea de a-si asuma un proces de dezvoltare care sa elimine din viata sa “copilul nefericit ale carui aspiratii nu au fost niciodata recunoscute pentru ca erau incompatibile cu cele ale adultului care a fost obligat sa devina”, spune Francois Dumensil.
Mesajul cu care vreau sa inchei articolul lunii iulie pentru toti parintii cititori ai blogului gazda este acela de a sustine dezvoltarea copilului indiferent daca pasiunile si interesele lui sunt, sau nu, in acord cu crezurile adultilor.
Relatia parinte-copil va constitui intotdeauna o baza de dezvoltare a viitorului adult iar timpul va dovedi cine a avut dreptate.
Articol preluat din www.yourway.ro.
