Educatia de acasa si educatia de la scoala, ce diferenta! Pentru copil e mare lucru sa descopere Autoritatea nu in pijamale, tipand la el pentru ca nu adoarme la ora stabilita, ci imbracata frumos, amabila, dar ferma (uneori tipand, dar doar uneori), in spatele unui pupitru. Cu tot felul de sisteme de amenda, precum carnete de note si catalog, toate bine puse la punct si facute special sa pedepeasca sau sa laude. Mai descopera si ca nu este singurul copil, ci o multime de alti copii de fix aceeasi varsta ca el care incearca sa intre in gratiile Autoritatii nu cu alintaturi, ci cu metode subversive mai bine puse la punct: „Doamna, eu stiu!ˮ, „Doamna, ce rochie frumoasa aveti!ˮ, „Doamna, ia uitati ce am facut!ˮ (O margica.)
Desigur, cumintenia si executarea comenzilor pare o solutie mult mai buna, si credibila, de a obtine mai multe lucruri in clasa. Nu este de mirare ca Doamna are un efect de halou (chiar asa se numeste in psihologie) asupra copiilor. O asculta, uneori de frica, dar cu atat mai mult daca Doamna e blanda cu ei.
Bine, bine, dar ce te faci astazi, spre exemplu, cand tu vrei sa il culci, iar ingerasul tau spune „Dar Doamna zis ca putem sa ne culcam la 11, ca sa dormim opt ore, pana la 7ˮ? Te enervezi si nu mai stai sa te gandesti la nimic. Anunti ferm „Dar eu am zis ca dormim la zece si asa facemˮ. Asta daca nu tipi.
Ce e de facut
De fapt, copilul ascunde sub un citat propriul protest. Conflictul nu este legat de Doamna, ci de evolutia de opinii personale a celui mic. Iar cu copilul trebuie sa gasesti o cale de comunicare altfel. Vechii parametri s-au schimbat.
Ar trebui sa te bucuri, aceasta anunta o maturizare a copilului. Iar cum el incearca sa te convinga cu argumente care lui i se par logice, tipatul tau „Te vei culca acum, pentru ca asa am zis eu!ˮ nu va face situatia mai placuta. In schimb, este momentul sa incepi sa explici de ce vrei un anume lucru: sunt obosita, am treaba, uite, poti sa iti pui sa asculti o poveste pana adormi, maine ne trezim mai devreme etc.
E momentul in care in familie incep dialogurile adevarate. Abia de acum copilul isi formeaza opinii, e doar un semn ca trebuie sa il asculti. Uneori, chiar daca nu esti de acord cu el, ai putea chiar sa mai lasi de la tine in lucrurile mici. Stim ca pentru unii parinti pare o blasfemie, dar copilul e si el o persoana. Si oricum poate sa invete sa gandeasca diferit de tine, dar fara sa indrazneasca sa iti mai spuna ceva, nu-i asa?
Cand e cazul sa iti reafirmi autoritatea?
Dar daca etica scolii contravine dramatic cu etica ta de viata? Pana la urma, tu esti cea care are grija de copil si si-a asumat responsabilitatea cresterii lui. Tu il hranesti, il duci la scoala, il imbraci, il plimbi etc, iar sistemul poate sa stea linistit in banca lui.
Scoala a evoluat si, mai devreme sau mai tarziu, tot va deveni un serviciu personal, nu un serviciu public de educatie, asa cum era nu cu multa vreme in urma. Parintii considera ca pot decide pentru copiii lor si este adevarat: de unde stie un sistem, un organism ca poate sa il oblige pe copilul tau sa mearga la ore de religie sau de etica? Este firesc sa poti decide tu asta.
Nu uita ca Doamna este un singur individ din acest sistem, iar intre voi nu ar trebui sa fie o lupta, ci o colaborare. Daca ai probleme de acest gen, singura soluti este o discutie. Civilizata.
Oricum, nu uita, copilul tau nu este influentat de alti oameni mai mult decat va fi si mai tarziu in viata si tot familia reprezinta, inconstient, reperul care il formeaza pentru viitor. Desigur, cand va creste va fi dezvoltat sisteme de autoaparare in fata opiniilor diferite, dar pentru a si le forma pe ale sale e bine sa il ajuti sa argumenteze. Inca de pe acum.
