„Te iubesc!” Îți imaginezi că acest „te iubesc!” va dura o eternitate! Sau, să fim mai realiști, până la sfârșitul vieții. Dar, după doar o perioadă de timp mai scurtă sau mai lungă, iată că eternitatea s-a terminat. Întrebări, dezamăgiri, învățăminte, lecții de viață… uneori e mai bine că s-a întâmplat așa, alteori, însă, chiar nu poți înțelege de ce s-au întâmplat lucrurile astfel.
Cum să faci să ții fluturașii în stomac, să menții viu interesul pentru persoana căreia îi dăruiești acum toată dragostea ta, iar „eternitatea” să nu dureze doar o lună, un an sau cinci?
Orice relație e ca o școală. Tu vii cu valorile, principiile și personalitatea ta, el vine cu valorile, principiile și personalitatea lui. Relația e o școală unde nu există manuale, iar profesorii sunt însuși elevii lor. E o școală de auto- și intercunoaștere, o școală în care îți modelezi comportamentul, înveți arta comunicăii și a negocierii.
„Orice relație e o experientă de maturizare și dezvoltare a personalitătii.” (Iolanda și Nicolae Mitrofan)
Ca să înțelegi mai bine o relație, dar și relațiile pe care le-ai avut, sau cele pe care le ai acum, trebuie să ții minte că ea are mai multe etape. Etapa de început, a fluturașilor în stomac, e cea mai frumoasă, într-adevăr. Îi vezi doar „părțile bune”, iar cele „rele” nu prea contează acum; totul e învăluit într-un nor roz, iar în acest nor, fiecare încearcă să-l „seducă” pe celălalt și să evite, pe cât posibil, conflictele.
Norul acesta poate dura, spun specialiștii, aproximativ doi ani (sau mai puțin). De ce neapărat doi ani? Una dintre explicații ar putea fi faptul că atunci când „ne îndrăgostim” se secretă mai multă serotonină. Această creștere produce modificările fiziologice la nivelul organismului specifice „îndrăgostelii”, mai ales când avem stimulul în fața noastră (persoana iubită). După doi ani, însă, organismul nostru capătă toleranță față de acest neurotransmițător, iar reacțiile fiziologice nu se mai produc (astfel că dispar și fluturașii din stomac). E bine știut și demonstrat că sistemul nostru „emoțional” este în foarte strânsă legătură cu sistemul nostru hormonal și, de aici, explicațiile hormonale ale aspectelor psihologice implicate în relații. Emoționalul este, acum, pe primul loc – de unde și expresia „dragostea e oarbă”- și totul se produce la acest nivel, inclusiv deciziile pe care le luăm.
După ce norul se destramă, orice relație intră în a doua etapă, decisivă pentru supraviețuirea cuplului. Acum partenerii se trezesc la realitate (pentru că raționalul a surclasat emoționalul, sau, cu alte cuvinte, emoționalul a pierdut din intensitate). Acum cei doi văd „cioburile” din ochii celuilalt, acum „ies la iveală” părțile mai puțin bune ale partenerilor. Pentru că, așa cum am spus, fiecare vine cu bagajul său de valori, principii, propria educație și propria experiență de viață, această etapă reprezintă ciocnirea celor două sisteme de valori, ciocnirea celor două personalități. E ca și cum ai fi pe ringul de box și meciul a început. E o rundă „eliminatorie”, pentru că se decide acum dacă meciul se încheie sau merge mai departe. Unele relații se rup acum, altele apelează la specialiști în terapia de cuplu. E o luptă pentru putere, e o luptă „care pe care”. Acum, ar fi potrivit să îți răspunzi catorva întrebări: „Cât de mult mă deranjează părțile negative ale celuilalt?”, „Ce anume din ceea ce nu-mi place la el/ea pot accepta?”, „Ce „compromisuri” pot face?”, „Până unde pot „merge”?”, „Ce aspecte pot negocia și ce nu pot negocia?”, „Cum interferează părțile neplăcute ale partenerului de cuplu în viața mea de zi cu zi, în funcționarea mea socioprofesională?”. Dă-ți răspunsuri cât mai cinstite, pentru că vei lua o decizie a cărei responsabilități o vei avea. A fi adult înseamnă să iei decizii și să ți le asumi.
Poți merge mai departe, sau te poți opri aici. Însă, orice relație presupune o dinamică, nimeni și nimic nu este perfect (nici tu, nici ea/el), viața e un șir lung de evenimente plăcute și mai puțin plăcute, de probleme pe care tu trebuie să le rezolvi, nu să le eviți, sau să fugi de ele. Nu încerca să-l schimbi pe celălalt. Înainte de a o face, întreabă-te dacă ție ti-ar plăcea ca celălalt să te schimbe. Cum te-ai simți atunci? Ce-ai crede despre asta, ce-ai crede despre el/ea?
Mai ține minte că oamenii sunt diferiți, nu există unul care să fie identic cu altul. Oamenii au propriile experiente (așa cum ai le ai și tu pe ale tale), propriile credințe și opinii. O relație presupune negocieri permanente. Acum, „eu și tu” devin „noi”, dar nu într-o manieră egocentrică (așa cum tu vrei ceva, sau ceva e important pentru tine, tot așa și celălalt vrea ceva, sau ceva e important pentru el). Dacă vrei ca celălalt să se gandească la nevoile tale, atunci fă-o și tu, gandește-te și tu la nevoile partenerului tău, „pune-te în papucii celuilalt” pentru a înțelege mai bine cum se văd lucrurile din „cealaltă” perspectivă.
Toate relațiile au suișuri și coborâșuri, toate relațiile presupun conflicte (conflictele sunt foarte sănătoase pentru o relație pentru că rezolvă probleme și în orice relație există probleme, iar rezolvarea conflictelor duce la întărirea cuplului; o relație fără conflicte ar trebui să ne dea de gândit).
Tot acum se construiește încrederea în celălalt. Dar acest lucru este un sistem și se face, întotdeauna, în DOI.
Următoarea „rundă” e mai liniștită, pentru că „lucrurile” s-au mai „aranjat” oarecum. Acum începe să se definitiveze ceea ce psihologii denumesc „intimitate” psihologică (a nu se înțelege intimitate sexuală). Intimitatea psihologică este, de fapt, un climat afectiv care satisface nevoile partenerilor de acceptare necondiționată, de securizare și protecție. Echilibrul personal depinde de formarea acestei intimități.
În această etapă, lucrurile se transformă. De la emoții, gânduri, comportamente, până la definițiile aceleiași realități. Ele se transformă în cadrul acestei etape, dar și de la etapă la etapă (de unde și expresia…„nu era așa la început”/ „Te-ai transformat! Nu mai ești tu cea/cel pe care-o/l știam!”). Dacă la început partenerul ne plăcea pentru că era „hotărât”, acum ne displace pentru că e „încăpățânat”. De fapt, el așa a fost mereu, doar noi avem o altă etichetă pentru aceeași realitate. Asta înseamnă că dragostea se transformă (nu că ea dispare), fluturașii se transformă (e valabilă legea „Nimic nu se pierde, totul se transformă!”). Depinde doar de tine să fii cinstit cu tine, să știi ce vrei, ce poți și cât poți duce într-o relație. Depinde de tine dacă alegi să arunci un lucru atunci când s-a stricat, sau să-l repari. Relația e un organism viu cu doi poli care sunt în permanentă interacțiune.
Următoarea etapă e cea în care „emoțiile” s-au maturizat, iar iubirea s-a trasnformat și ea și este pusă, acum, temelia unei relații solide. E etapa în care ai decis că vrei să pleci la drum alături de un partener. Nu înseamnă că nu vor fi conflicte sau transformări, că nu vor fi demoni care vă vor „urmări” relația, însă toate acestea se vor lovi de doi parteneri maturi și o relație solidă. Poate să apară plictiseala, obișnuința, așa că mare atenție la acest monstru magnific ce poate să se abată asupra relatiei. Obișnuinta și plictiseala sunt rezultatul acomodării partenerilor unul cu celălalt, astfel că, atunci cand ele apar, transformă-le!
În relații, singurul lucru cert care există este SCHIMBAREA!
Cum bine spunea un coleg de-al meu, secretul succesului fără muncă a rămas încă un secret. E valabil și pentru relatia pe care o ai: vrei o relatie care să dăinuie, atunci trebuie să muncești pentru asta. Nimic nu e de la sine dat! Nu este ușor, dar nici imposibil nu e! Imaginează-ți ca dragostea e ca o floare pe care o cumpărați amandoi și trebuie să „vă sfătuțti” cine și cum să îi pună apă, pământ, să o plivească, pentru că dacă nu există acest parteneriat, floarea poate primi prea multă apă și va muri, sau va putea primi prea putină, și, atunci, tot va muri.
Dorința ta e să o menții vie, să înflorească și să dea roade, nu-i așa?
Mirela Tiganas
Psiholog clinician specialist/psihoterapeut
0751291115
mirela.tiganas@gmail.com
