[imagebrowser id=640]Peste 2.000 de elevi de clasa a IV-a din 38 de școli din Sectorul 1 vor învăța, în perioada mai – iunie 2012, să fie responsabili față de mediu, în cadrul programului de educare ecologică „Lumea ta? Curată!”, o campanie a Primăriei Sectorului 1, Fundației Prais și Companiei Romprest.
Ajuns la cea de-a patra ediție, programul „Lumea ta? Curată!” își propune, prin intermediul unor lecții deschise, formarea în rândul copiilor a obiceiului de a recupera materialele reciclabile atât la şcoală, cât şi în timpul liber, valorizând astfel respectul acestora faţă de natură şi mediu.
„Din respect pentru mediul în care trăim şi faţă de semenii noştri, am decis să iniţiem un program de informare a elevilor şi să le dezvoltăm o atitudine sănătoasă faţă de mediul înconjurător şi faţă de societate. E de datoria noastră să facem ceva pentru a proteja mediul înconjurător şi pentru a păstra oraşul curat. Numai astfel vom putea respira un aer mai bun şi ne vom putea bucura de natură în deceniile viitoare”, afirmă Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.
Și în acest an, elevii vor fi stimulaţi să scriecompuneri şi proiecte pe mai multe teme: protecţia mediului, grija faţă de natură şi resursele sale. Toți cei 2137 de elevi primesc gratuit o carte educaţională „Lumea ta? Curată!” alături de materiale de informare privind protecția mediului. Totodată, elevii sunt încurajați să creeze obiecte decorative realizate din materiale reciclabile, câştigătorii urmând să fie premiaţi în iunie 2012 în cadrul unei ample ceremonii.
“Expoziţiile permit juriului să selecţioneze cele mai bune lucrări decorative şi compuneri. Căştigătorii primesc materiale sportive şi educative, iar şcolile lor echipamente birotice”, declară Adriana Calcan, Director Marketing şi Comunicare Romprest.
Cele 38 de şcoli din Sectorul 1 sunt dotate de către Romprest cu pubele pentru colectarea selectivă a hârtiei şi a plasticului, iar deşeurile reciclabile colectate de elevi vor fi cuantificate lunar. Rezultatele colectării din şcoli vor fi înregistrate pe platforma de comunicare a programului, site-ul www.lumeatacurata.ro, care generează automat topul celor mai active şcoli.