Sambata, 12 octombrie 2013, la ora 11.00, Curtea Veche Publishing invita copiii si parintii deopotriva la un eveniment organizat in jurul cartii „Aventurile lui Riki” de Ana Maria Florea. Intalnirea va avea loc in cadrul “Campionatului Povestilor” organizat de libraria Humanitas Cismigiu.
[imagebrowser id=1248]Copiii o vor putea cunoaste pe autoare, dar si pe Riki, personajul principal al cartii! Toti copiii vor desena animalele de companie preferate, vor povesti despre ele si cele mai frumoase desene si povesti vor primi premii de la Curtea Veche Publishing si Koh-I-Noor.
Volumul „Aventurile lui Riki” intregeste colectia de carti pentru copii aparuta la Curtea Veche Publishing, sustinand misiunea editurii de a forma o noua generatie de cititori, incurajand copiii sa descopere farmecul cartilor si sa se dezvolte armonios prin lectura.
Pe coperta cartii, Riki insusi le transmite cateva ganduri celor ce abia asteapta sa citeasca despre aventurile sale: Sunt foarte incantat ca Ana a scris o carte despre mine si despre aventurile mele. Ca orice pui nestiutor, am intrat adesea in belele, dar am invatat ca nu am voie sa fac prostioare si astazi sunt un catel foarte cuminte. Imi place sa ma joc cu alti catei si, da, imi plac toate celelalte animale. Am acasa o pisica de care am grija, pentru ca Ana mi-a spus ca trebuie sa fiu bun si cuviincios atat cu animalele, cat si cu oamenii. E adevarat ca, daca o supar pe pisica, isi ascute ghearele pe nasul meu, dar eu incerc sa nu o supar. Sper sa va placa povestile mele si sa invatati si voi, copii, ce am invatat eu: daca esti bun, iti faci repede prieteni si, atunci cand esti suparat, acestia iti vor veni in ajutor.
Ana Maria Florea are 35 de ani si este la a doua carte publicata. Prima carte de proza scurta, “Zapada rosie”, a aparut in anul 1996. A urmat o lunga perioada in care autoarea a lasat beletristica pe locul doi si a scris doar din postura de jurnalist. A lucrat in radio, in televiziune si in presa scrisa si a colaborat timp de 13 ani cu mass‑media din Franta si Belgia. In prezent lucreaza in departamentul de PR al unei mari companii. Aventurile lui Riki inseamna revenirea in lumea povestilor si a cartilor, revenire pe care autoarea si-a dorit-o lina, tocmai de aceea cartea de fata este una pentru copii.