Tocanita de ciuperci cu carne de curcan
Ingrediente:
- 500 gr gulas din pulpa de curcan
- 700 gr ciuperci champinion curatate si tocate mediu
- 120 ml ulei
- Frunze verzi praz – 100 gr
- 1 ceapa de apa – 150 gr
- 1 mana de usturoi verde
Mod de preparare:
Se unge o tigaie antiaderenta cu o cantitate mica de ulei vegetal. Se pune prazul tocat, ceapa si gulasul si se inabusesc la foc mic. Carnea este aproape facuta si atunci se pun si ciupercile. Se mai adauga putina apa si se lasa la fiert pana cand ciupercile sunt moi. Daca sosul este prea subtire se poate adauga o lingura de faina, apoi se mai da intr-un fiert. La final se adauga sare dupa gust.
Se asezoneaza cu patrunjel proaspat tocat.
3 ani+
Gulas de curcan cu praz si masline
Ingrediente:
- 120 ml ulei
- 1 praz intreg – 250 gr
- 1 ceapa de apa – 100 gr
- 250 gr masline negre/ verzi, dupa gust
- 500 gr gulas din piept de curcan
- 1 lamaie
Mod de preparare:
Se unde o tigaie antiaderenta cu o cantitate mica de ulei vegetal, se pune prazul tocat, ceapa si gulasul si se inabusesc la foc mic. Cand carnea este aproape facuta se pun si maslinele. Se mai adauga putina apa si se lasa la fiert pana cand carnea este bine fiarta, se potriveste de acreala adaugand zeama de lamaie.
Daca sosul este prea subtire se poate adauga o lingura de faina si se mai da intr-un fiert. Se adauga sare dupa gust si se asezoneaza cu patrunjel proaspat tocat.
2 ani+
Chiftelute la cuptor
Ingrediente:
- 1 pulpa de curcan dezosata
- ½ piept de pui
- 1 felie de paine mare
- 2 oua
- 2 cartofi
- 3-4 catei usturoi
- 1 legatura patrunjel
- 1 lingura marar
- 2 cepe
- Sare
- Piper
- 3 linguri ulei
Mod de preparare:
Se toaca legumele, carnea, painea inmuiata in apa si stoarsa si verdeata in masina de tocat, alternandu-le. Astfel compozitia obtinuta se pune intr-un castron. Se adauga ouale, sarea, piperul si uleiul si se amesteca bine cu o lingura de lemn sau cu mana, se poate gusta pentru a potrivi compozitia dupa gust.
In tava cuptorului se pune o foaie de hartie de copt pe care se pun chifltelutele formate cu mana. Din cand in cand mai inmuiem mana in ulei pentru a aluneca usor chifteluta. Dupa ce am umplut tava, stropim chiftelutele cu putin ulei.
In cuptorul preincalzit la 170 grade se pune tava si se lasa aproximativ 20 minute pe o parte, dupa care, daca este nevoie, se intorc si se mai lasa 10 minute pe partea cealalta. De obicei nu mai este nevoie.
2 ani+
Sursa: Bucate delicioase, pentru copii cu alergii alimentare (culegere de retete fara lapte de vaca si pe alocuri fara ou) Alina Constantinescu, Oana Popescu