FEST(in) pe Bulevard ediția a VI-a

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, organizează cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru FEST(in) pe Bulevard, în perioada 12 – 21 octombrie 2018.

În acest an, FEST(in) pe Bulevard se desfășoară în trei etape:

  • 27 aprilie – 6 mai: Secțiunea PLANETA SHAKESPEARE (Invitați de onoare); în parteneriat cu Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova și cu Fundația (În cadrul acestei secțiuni, pe cele două scene ale Teatrului Nottara, s-au jucat, cu mult succes, șase spectacole selecționate în cadrul celei de-a XI-a ediții a Festivalului Shakespeare: cinci producții invitate din: Europa (Marea Britanie), Asia (Coreea de Sud), Africa (Africa de Sud), Australia și Statele Unite ale Americii și o producție a Teatrului Nottara.);

 

  • 12 21 oct.: FEST(in) pe Bulevard, ediţia a VI-a – secțiuni de tradiție;

 

  • 21 – 22 noiembrie: Secțiunea MultiArt EXIT (secțiune organizată în colaborare cu Administrația Națională a Penitenciarelor).

În perioada 12 21 octombrie, FEST(in) pe Bulevard va cuprinde peste 30 de producții scenice, grupate în mai multe secțiuni, la care participă artiști din nouă țări: România, Franța, Germania, Republica Moldova, Bulgaria, Rusia, Italia, Serbia, Kazahstan.

Conceptul festivalului aparține teatrologului Marinela Țepuș.

Selecția spectacolelor a fost realizată de către Narcisa Mocanu (curator teatral), Raluca Rădulescu (jurnalist teatral), Marinela Țepuș (teatrolog).

  • Juriul Secțiunii Criza comunicării este format din personalități ale teatrului românesc: Emil Boroghină (actor, Directorul fondator al Festivalului Internațional Shakespeare din Craiova, președintele Fundației Shakespeare), Roxana Croitoru (critic de teatru), Irina Ionescu (teatrolog), prof.univ.dr. Doina Modola (critic de teatru), Doru Mareș (critic de teatru) .

 

Secțiuni de tradiție:

  • Criza comunicării – secțiune competitivă, în cadrul căreia vor fi supuse atenției spectatorilor producții a căror temă este comunicarea
  • Bulevardul Comediei – secțiune competitivă, care vă propune spectacole de mare succes. Juriul va fi alcătuit din cinci membri aleși din public;
  • Premiere în FEST(in) – cele mai noi producții ale Teatrului Nottara, altele decât cele legate de temele celorlalte secțiuni;

 

Invitați speciali – producții de bună calitate și de succes, care aparțin unor teatre partenere și care completează, prin temele abordate, tematicile Festivalului;

 

–  Multi Art EXIT – festivalul de teatru pentru persoane private de libertate a devenit una dintre secțiunile festivalului în anul 2015. Se va desfășura în  zilele de 21 și 22 noiembrie;

 

In memoriam– dedicată unor personalități teatrale dispărute, care au avut o contribuție importantă la evoluția teatrului românesc.

 

  • Manifestarea mai cuprinde evenimente conexe: colocvii, spectacole-lectură pe texte adecvate temei centrale, discuții cu publicul după reprezentații, evenimente stradale, lansări de carte (de teatru), expoziții de fotografie de teatru, întâlnirile AICT.RO, aniversări ale unor personalități teatrale.
  • Vă transmitem selecția spectacolelor care vor face parte din cea de-a VI-a ediție a Festivalului, cu mențiunea că pot interveni unele schimbări independent de voința organizatorilor, urmând ca programul și alte materiale despre eveniment să fie anunțate la o dată pe care o vom comunica în curând pe site-ul festinpebulevard.ro. 

 

Persoane de contact:

Mara Manolescu, Coordonator proiect, e-mail: mara@nottara.ro, tel: 0722719231

Cristina Sava, PR Teatrul Nottara, e-mail: cristina.sava@nottara.ro, tel.: 0723944477

 

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare