Icterul reprezinta una dintre afectiunile cele mai comune ale nou-nascutului, debutul sau avand loc in primele zile de viata, de regula in timpul sederii micutului in maternitate, atunci cand se afla inca sub ingrijirea medicilor.
Icterul in sine este o stare fiziologica normala, fiind una dintre reactiile posibile ale organismului datorata excesului de bilirubina.
Asa cum aminteam, icterul apare in primele zile dupa nastere si se vindeca, de regula, in cateva zile.
Pot exista cazuri mai grave atunci cand nivelul bilirubinei este mai crescut determinand o ingalbenire mai pronuntata a tegumentelor si ochilor ce necesita parcurgerea etapelor fototerapiei. De asemenea, in cazul unui nivel crescut al bilirubinei este posibil ca acesta sa treaca mai greu, putand dura uneori chiar si pana la cateva saptamani.
In general, icterul nou-nascutului se vindeca destul de usor, fara a fi nevoie de administrarea unui tratament de specialitate, putand fi depasit doar cu mai multa atentie din partea parintilor. In cazul in care aceste stari se prelungesc medicii pot recomanda investigatii suplimentare si tratamente de specialitate, inclusiv fototerapia.
Potrivit specialistilor, durata icterului poate varia intre 1-4 saptamani, fara a deveni motiv de ingrijorare. Lucrurile ar putea scapa de sub control in cazul in care durata sa depaseste 4-5 saptamani de la debut. In aceste cazuri, micutul trebuie sa fie investigat de catre specialisti, depistandu-se cauza pentru care organismul nu poate elimina bilirubina din corp. In asemenea situatii riscurile sunt destul de mari, putand fi semnalate anumite afectiuni ale ficatului destul de severe.
Icterul prelungit apare cu preponderenta in cazul copiilor cu o greutate mica la nastere sau a nou-nascutilor prematuri. In asemenea cazuri, icterul poate fi semnul premergator al unor afectiuni destul de variate precum artrezia biliara, infectiile, hepatita ori afectiuni la nivelul glandei tiroide.
Ori de cate ori parintii observa ca icterul se prelungeste mai mult timp este indica sa se prezinte la medicul specialist pediatru pentru prescrierea unui tratament in vederea grabirii vindecarii.