Dupa ce ani de zile psihologia a fost suprimata in Romania, iata ca avem din ce in ce mai multi oameni pasionati de acest domeniu si chiar foarte bine pregatiti. Madalina Stan, psiholog si psihoterapeut, este unul dintre acestia. Ea a fost invitata zilei de 11 octombrie 2013 la emisiunea bebelu.ro. In cele aproximativ 60 de minute am abordat foarte multe teme, de la de ce se tem oamenii de psiholog pana la care sunt ingredientele unei relatii emotionale perfecte intre parinte si copil.
“Psihanaliza strabate straturile cele mai profunde ale mintii individului, unde regasim blocaje, conflicte nerezolvate, traume, dorinte si nevoi „stinse”, neimplinite, neexprimate, ce ii pot afecta dezvoltarea psihica, functionarea si integrarea in societate”, a precizat Madalina Stan.
Pentru conflictele care apar uneori intre copii si parinti, Madalina le recomanda parintilor sa priveasca lucrurile dintr-o noua perspectiva: „Copilul este oglinda ta, in miniatura. Cand il privesti tipand, ripostand, manifestandu-se agresiv, intr-un fel sau altul, priveste-te pe tine. Gandeste-te la ce anume din felul in care i te adresezi a generat la el acest tip de comportament: ce l-a speriat, ce l-a revoltat, ce l-a descurajat. Apoi, schimba tonul, cauta sa intelegi si fa-l si pe el sa inteleaga. In mod cert, cu timpul, armonia se poate (re)instala”. In materialul video de mai jos gasiti mai multe detalii despre Madalina Stan, despre proiectele in care este implicata si despre psihoterapia psihanalitica.