Timpul este pretios pentru fiecare dintre noi in societatea de azi, insa copilul este foarte important pentru parinti si nu trebuie neglijat.
Locul de munca, treburile casnice, cumparaturile, iesirile in oras cu prietenii, vizitele la parinti, toate ne ocupa timpul si nu ne mai permit sa-l petrecem asa cum ar trebui, acordand atentie propriilor nostri copii.
Cei mici vor avea mereu nevoie de atentia si afectiunea noastra, dorind sa ne jucam cu ei, sa stam cat mai mult in preajma lor, pentru ca noi suntem persoanele de care ei au nevoie.
Psihologii ne sfatuiesc sa petrecem cu copilul nostru o jumatate de ora pe zi, timp in care sa facem ceea ce lui ii place cel mai mult, sa ne jucam : sa cantam, sa coloram, sa construim castele, sa ingrijim papusile sau masinutele. Toate acestea ne vor ajuta sa stabilim o legatura stransa, iar el va intelege cat de multa insemnatate are pentru noi, ca are importanta in viata noastra, ca este iubit. Va aprecia tot ceea ce intreprindeti pentru el si va sti sa aiba o atitudine adecvata atunci cand si dumneavoastra il rugati sa faca anumite lucruri potrivite pentru varsta sa.
Copilul dumneavastra va invata ce inseamna caldura unei familii, a unui camin, dragostea parinteasca si se va dezvolta armonios, avand un comportament normal. Trebuie doar sa va repartizati timpul in asa fel incat sa puteti face activitati utile pentru dumneavoastra si familie, pentru ca macar de cateva ori pe saptamana sa ii bucurati pe cei mici asa cum merita !