Orice idee noua, creatie noua (fie ca se manifesta in arta, poezie, muzica sau stiinta) care este pur si simplu ALTFEL, care iese din tiparele cotidianului, care revolutioneaza un domeniu si/sau care duce la PROGRES este o considerat ceva creativ. Orice persoana care „produce” astfel de creatii este considerat creativ. Care este atributul creativitatii?
Consider ca doar atributul „ALTFEL” este suficient pentru a putea descrie creativitatea. Cum putem iesi din tiparele cotidianului? Cum ne putem desprinde de barierele din viata de zi cu zi si cele pe care societatea in care traim ni le creeaza? Cum putem gandi ALTFEL, face ALTFEL lucrurile? Prin educatie. Si cum educatia incepe de la varste foarte mici, nici educatia creativitatii nu ar trebui sa inceapa mai tarziu.
Putem incepe educatia creativa a copiilor prin a ….filosofa impreuna cu ei. Desi unii cred ca filosofia este apanajul celor mari, ideile pot fi formulate si discutate intr-o maniera accesibila impreuna cu copiii inca de la varste foarte mici. Vom fi surprinsi sa descoperim cat sunt de originali si maturi! Si asta pentru ca ei gandesc liber, fara constrangerile si barierile impuse de conventii, fara cliseele si ochelarii date de prejudecati. Da, copiii spun lucruri „trasnite”, insa pe langa parte amuzanta, vom descoperi originalitatea modului de gandire alimentata de curiozitate si imaginatie. „De ce avem doar doua maini?”, „De ce nu plutim?”, „De unde vin copiii?”, „De ce nu avem pene?”, „Ce e Pamantul?”, „De unde venim?”, „Dumnezeu stie toate limbile pamantului?” etc. Invatandu-i sa gandeasca altfel, sa-si puna intrebari, sa-si dea cat mai multe raspunsuri nu facem altceva decat sa le dezvoltam creativitatea, dar si increderea in sine.
Iata cateva jocuri pe care le puteti realiza cu copiii dumneavoastra pentru a le incuraja creativitatea:
- Ce vezi in imagine? Desene fara sfarsit
Ce dezvoltam?
– incurajam imaginatia;
– dezvoltam abilitatile de gandire divergenta;
-intelegem faptul ca aceeasi imagine poate fi vazuta in mod diferit.
Cum?
Desenati ceva ambiguu si rugati copilul sa spuna ce vede in acea imagine desenata; puteti si dumneavoastra sa descrieti imaginea;
Realizati jocul mazgaliturilor: dati copilului cate o foiai de hartie si un creion si rugati-l sa deseneze o forma nedefinita; desenati si dumneavoastra una, apoi prezentati fiecare desenul realizat. Puteti, apoi, sa realizati jocul „Desene fara sfarsit”: trasati o linie sau o forma oarecare si rugati sa continue desenul asa cum doreste, apoi continuati si dumneavoastra desenul, si tot asa pana se finalizeaza desenul. De fiecare data, copilul si dumneavoastra spuneti ce vedeti in imagine.
Scoateti in evidenta faptul ca, desi vedem acelasi lucru, fiecare avem alta opinie/idee/parere; discutati faptul ca pentru un singur lucru putem avea mai multe idei; evidentiati faptul ca nu exista idei bune si idei rele (pentru incurajarea imaginatiei).
- Intrebarea magica
Ce dezvoltam?
– imaginatia
– abilitatea de gandire divergenta, gandire creatoare
– abilitatii de comunicare
Cum?
Intrebati copilul: „Imaginati-va ca ati gasit o poarta secreta ascunsa intr-un colt al casei. Unde ar putea duce? Ce ai putea gasi acolo? Cu cine te-ai putea intalni acolo? Ce i-ai spune? Ce ti-ar spune?”
„Care este jucaria ta preferata?”; „Daca ea ar avea, dintr-o data, o putere magica, care ar fi aceea? Ce ai face cu acea putere? Cum ai folosi-o?”;
Ce-ar fi daca ai descoperi cea mai misterioasa casa din lume? Cum ar arata ea?
- Intrebari pe marginea lecturii
Ce dezvoltam?
– abilitatile de comunicare
– gandirea divergenta
Cititi celebra si bine-cunoscuta poveste „Scufita Rosie”. Cititi un fragment din poveste, apoi opriti-va si intreabati copilul „La ce se gandeste Scufita Rosie?”, „Ce crede Scufita Rosie despre lup?”, „E un lup bun sau un lup rau?”, „De ce?”, „Ce credea lupul?”, „Ce credeti ca va face in continuare lupul?”, „Dar Scufita Rosie?”, „Daca lupul nu e de gasit, atunci unde ar fi fost el?”, „Daca Scufita Rosie nu s-ar fi abatut din drum, ce s-ar fi intamplat, cum ar fi fost povestea?”. Continuati, apoi, citirea textului. Mai cititi un fragment si opriti-va inintea finalului povestii si intrebati: „Cum credeti ca se simte Scufita Rosie?”, „Dar lupul?”, „Dar bunica?”, „Ce credeti ca se va intampla in continuare?”, „Ce-ati face voi daca ati fi in locul Scufitei Rosii?”, „Dar daca ati fi fost in locul lupului, ce ati fi facut?”, „Dar daca erati in locul bunicii?”. Sa ne imaginam ca bunica nu era acasa. Ce s-ar fi intamplat atunci?
„Ce credeti despre Scufita Rosie?”, „Ce credeti despre lup?”.
Cititi finalul povestii. „Hai sa dam alt final povestii!” „Daca tu ai fi fost autorul povestii, cum ai fi incheiat povestea?”. „Daca vanatorul nu ar fi existat, ce s-ar fi intamplat? Cum ar fi fost povestea?”
Mirela Tiganas
0751291115