Debut de stagiune teatrală, reluare, după vacanţele de vară, la „rentrée”, a întregii vieţi culturale; ca şi a celei politice, măcar pentru că Parlamentul a reintrat în sesiune (altfel, în lunile calde de la mijlocul anului evenimentele de pe scena publică au fost şi ele „fierbinţi”, până la contondenţa din 10-11 august!). Totul reporneşte la-nceputul toamnei.
Intrăm – totodată – în linia dreaptă care duce spre momentul aniversar de la 1 decembrie, când vom celebra Centenarul Marii Uniri de la 1918, şi de-acolo, o lună mai târziu, spre data de 1 ianuarie, când România va prelua preşedinţia rotativă, pentru o jumătate de an, a Consiliului Uniunii Europene, marea federaţie continentală din care facem parte.
Cum se prezintă ţara la debutul acestei importante „stagiuni” cultural-politice, cu mari responsabilităţi şi de o excepţională încărcătură simbolică? În ce etapă istorică se află societatea românească? Unde-am ajuns după 100 de ani, cum stăm azi şi ce-ar trebui să facem de-aici înainte? Avem datoria să ne punem asemenea întrebări, iar răspunsurile şi – în genere – reflecţia asupra acestor lucruri ne pot ajuta să schiţăm un cât mai adevărat, cât mai exact „raport de ţară” şi un „program de guvernare” serios, altfel decât cele compuse doar din scamatorii electorale… (Ion Bogdan Lefter).
Despre conferenţiar
Ion Bogdan Lefter (născut la 11 martie 1957 în Bucureşti) – scriitor, critic literar, analist cultural şi politic. Profesor (din 1990) şi director (din 2011) al Şcolii doctorale la Facultatea de Litere din Universitatea Bucureşti; profesor-invitat la Universitatea din Amsterdam, Olanda (1992-1994). Comentator politic la posturile de radio România Actualităţi şi Radio France Internationale (Bucureşti, în limba română), precum şi la posturile de televiziune Digi 24 TV şi Realitatea TV. Fost director în România (Bucharest bureau chief) şi analist politic al postului american de radio Europa Liberă (Departamentul pentru România) (1995-1998, 1998-2003), apoi analist politic al BBC (Departamentul pentru România) (2004-2008).
În anii 1980 a participat la afirmarea primului „val” postmodern din literatura română. După 1990 a fost director al Editurii Litera (1990), a fondat şi a condus revistele Contrapunct (1990-1992), Observator cultural (2000-2005) şi aLtitudini (2006-2009). Preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România – ASPRO (de la fondare, din 1994). Numeroase participări la dezbateri internaţionale, conferinţe, simpozioane etc. A publicat numeroase volume de literatură, critică şi eseistică, între care A Guide to Romanian Literature, Experiment in Post-War Romanian Literature şi Romanian Writers of the ’80s and ’90s (toate în limba engleză), Recapitularea modernităţii, Postmodernism etc. A coordonat dicţionare, a îngrijit ediţii etc. De asemenea – texte literare, articole, eseuri, analize politice publicate în periodice din Europa, Statele Unite ale Americii, Canada.
Pentru mai multe informaţii legate de bilete: 021.314.71.71 (Agenţia de bilete)
Biletele se pot achiziţiona şi online, pe www.mystage.ro