Există anumite locuri cărora mai puțini români le-au trecut pragul. Iată câteva destinații din România pe care probabil nu le-ai vizitat încă și le poți lua în considerare pentru o escapadă locală.
Satul Rimetea, județul Alba (la 56 de km de Alba Iulia)
Aflat la poalele Munților Trascău, înconjurat din toate părțile de întinderi de granit de până la 600 de metri și de un peisaj cum nu se poate mai pitoresc, Rimetea a fost premiat cu titlul „Europa Nostra” din partea Comisiei Europene. Dincolo de natura superbă care îl înconjoară, arhitectura sa a fost atent conservată în nuanțele secolului XIX.
Tunelul Iubirii, Obreja, Caraș-Severin
Un loc apreciat la nivelul european, ai cărui singuri creatori sunt natura și trecerea trenurilor, unde nu există nici marcaje, nici promovare făcut altfel decât în mediul online. Înscris pe lista comorilor ascunse din Europa, a fost descoperit din pur hazard, de un cuplu de fotografi care au răspândit cu ajutorul internetului imagini de la fața locului.
Templul Coral, București
Există comori ce așteaptă cuminți chiar la doi pași de noi să le trecem pragul, să le acordăm atenție și să le umplem cu admirație. Templul Coral din București, aflat la o aruncătură de băț de Piața Unirii, este construit după Sinagoga Tempelgasse din Viena, făcând notă contrastantă cu griul clădirilor care îl înconjoară. Cei ce au ajuns aici vorbesc despre decorațiunile minuțioase, vitraliile superbe, simbolurile ce căptușesc interiorul, amabilitatea personalului angajat și asemănarea izbitoare din exterior cu aceea a unui castel uriaș de nisip.
Laguna Albastră a Transilvaniei, Aghireșu (la 30 de km de Cluj)
Despre această întindere de apă s-au spus multe, dar credem că „o minune a României” o descrie pe deplin. Nu e tocmai floare la ureche să ajungi aici, dar, pe de altă parte, locul rămâne unul autentic, nealiniat de baruri și magazine (te-ar ajuta să-ți aduci de-acasă toate merindele) și nevăzut de prea mulți ochi. Se mai spune faptul că peisajul aduce cu cel mediteranean, iar rezultatul ploilor ce au dat naștere acestei bucăți de culoare turcoaz într-o veche zonă de exploatare de caolin este unul recent.
Ochiul Beiului, Parcul Național Cheile Nerei, Beușnița
Legendele spun că apa lacului nu îngheață, iar temperatura se încăpățânează să rămână undeva între 4 și 8 grade Celsius. Fie că sunt mai mult sau mai puțin înrădăcinate în adevăr, reflexiile de albastru din atmosfera locului sunt cum nu se poate mai reale. De îndată ce ajungi aici, ești recompensat cu alte două surprize din natură: Cascada Bigăr și Cascada Beușnița. Acestea, împreună cu Ochiul Beiului, fac parte din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița.