Mai multa siguranta pentru bebe

Atunci cand vine vorba despre siguranta copilului tau, ai fi dispusa sa faci orice, sa te sacrifici, daca este nevoie. Totusi, nu este nevoie decat de foarte multa atentie si cateva aspecte pe care sa le ai in vedere inca dinainte de-a se naste bebe, astfel incat sa fii familiarizata cu orice risc.

Daca nu ai un certificat de oferire a primului ajutor, sa stii ca acesta se poate obtine in urma unui curs. Te poti interesa pe internet despre locurile de unde poate fi obtinut un astfel de permis si poti incepe un curs inca din perioada in care esti insarcinata.

Aduna cateva numere de telefon de urgenta, trece-le pe o lista si plaseaz-o la vedere. Printre aceste numere ar trebui sa fie incluse: telefonul pediatrului in grija caruia este copilul tau, al medicului de familie, al unui sistem de ambulanta 24/24, al departamentului de politie/ pompieri.

Daca bebe inghite substante chimice cu potential otravitor, suna la 112 pentru ca urgenta sa fie preluata de catre specialistii care se vor ocupa de copilul tau.

Nu ne place sa ne gandim la aceste situatii, insa daca ceva rau se intampla cu tine sau cu sotul tau, este bine sa se cunoasca cine va avea grija de copilul tau, un fel de tutore in grija caruia va fi plasat micutul. Acesta trebuie mentionat si in testament si bineinteles ca inainte de a-l numi, acesta trebuie sa-si dea acordul.

Atunci cand bebelusul devine activ si mobil, iata cateva sfaturi care te vor ajuta sa treci peste aceasta faza, fara ca bebe sa fie ranit:

  • Foloseste opritori la prize;
  • Izoleaza orice fir electric;
  • Instaleaza garduri de securitate in fata treptelor sau usii de la subsol;
  • Depoziteaza bine substantele de curatare a casei dar si medicamentele, astfel incat dulapul sa fie blocat cu cheia. Nu plasa substante toxice in borcane sau sticle care ar putea fi confundate cu produse alimentare;
  • Daca ai o piscina, asigura-te ca este inconjurata de un gard de protectie, dar si mai bine este ca micutul tau sa nu fie lasat nesupravegheat atunci cand este afara;
  • Tine copilul departe de masinarii in miscare, precum usa de la garaj sau o bariera;
  • Daca sunteti afara, copilul trebuie imbracat potrivit. Daca este frig, cu haine groase, dar incat sa nu transpire jucandu-se, iar daca este foarte cald, cu materiale din bumbac, care sa-i protejeze pielea sensibila de razele periculoase ale soarelui, si o palarioara este absolut necesara. Soarele este cel mai puternic intre orele 10:00 si 14:00, asadar este bine sa fiti la umbra sau chiar in casa;
  • In timp ce gatesti, stabileste o zona in care copilul nu are acces, pentru a evita sa se arda de cuptor;
  • Lasa capacul jos de fiecare data cand folosesti toaleta, pentru ca bebe sa nu puna mana acolo unde sunt multi microbi. De asemenea eviti ca bebelusul sa nu-si prinda manuta cu capacul care poate cadea si il poate lovi;
  • Incearca sa remodelezi aranjamentul mobilei in casa, evitand plasarea mobilierului cu colturi ascutite in zonele traficate ale casei;
  • Ancoreaza bine rafturi de carti sau alte asemenea obiecte de mobila care sunt nesigure.
Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare