”NU AVEM DECÂT CEEA CE DĂRUIM!”

La inițiativa actriței Tania Popa, unii dintre cei mai indrăgiți actori și interpreți ai scenei românești și–au dat mâna pentru o cauză nobilă și vor da viață unui spectacol extraordinar cu scop caritabil, intitulat ”Nu avem decât ceea ce dăruim!”.

 Alexandra Velniciuc, Marius Manole, Medeea Marinescu, Aurelian Temișan, Monica Davidescu, Marius Gilea, Daniel Iordachioaie, Cristi Iacob, Mihai Călin, Ion Parea, Andrei Duban, Grațiela Duban, Marian Hâncu și Horia Moculescu s-au alăturat Taniei Popa și vor evolua, luni, 5 martie, de la ora 19:00, pe scena Teatrului Elisabeta cu scopul de a strânge fonduri pentru vârstnicii aflați sub îngrijirile medicale ale Fundației Crucea Alb-Galbenă.

Interpretările inedite ale unor melodii celebre presărate cu recitaluri de poezie și proză sunt doar câteva dintre momentele pline de emoție care vor crea atmosfera unui spectacol de neuitat, păstrat în inimile spectatorilor pentru totdeauna.

”Suntem în secolul 21 și statul român demonstrează în continuare că nu poate să aibă grijă de cetățenii lui. Dumneavoastră, care ați reușit prin propriile forțe să vă dezvoltați, să deveniți cine sunteți astăzi, stiți cât este de greu să faci acest lucru în România. Gândiți-vă cum trăiesc și se simt aceia dintre noi pentru care membrii echipei Crucea Alb-Galbenă reprezintă singurii oameni care le deschid ușa. După cum bine stiți, cei mai mulți dintre bătrânii noștri nu seamănă cu bătrânii din occident sau cu bătrânii din reclamele de la televizor, nu sunt niște persoane fără griji care și-au făcut datoria față de țara în care au muncit și care au dreptul acum să-și petreacă timpul călătorind sau având grijă de nepoți. Bătrânii noștri sunt niște persoane care trăiesc cu sentimentul neputinței, care se gândesc numai la cum și cu ce să-și mai achite taxele, să-și cumpere medicamente sau cum să nu le mai îngreuneze viața copiilor – asta în cazul fericit în care aceștia există.

Dumneavoastră ați înțeles că este inacceptabil ca niște oameni să trăiască în acest mod și ați înțeles că puteți face ceva pentru a contribui la construirea demnității și integrității acestora. Actele de caritate ar trebui să devină un obicei zilnic al fiecăruia dintre noi, iar gestul dumneavoastră ar trebui să devină un exemplu. Există întotdeauna cineva care este mai puțin norocos ca noi și care indiferent de cât efort a depus și indiferent dacă și-a făcut întotdeauna datoria, nu reușește să ducă un trai decent.

Cuvântul “caritate” înseamnă “iubire” în engleza veche, iar dumneavoastră, prin gestul făcut, ați oferit acest prețios dar celor care în aceste zile au cea mai mare nevoie de el.” –  Tania  Popa.

Publicul spectator este invitat să se alăture acestei cauze luând parte la evenimentul ”Nu avem decât ceea ce dăruim!”, organizat de Tania Popa. Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate atât online de pe www.teatrulelisabeta.ro și www.bilet.ro, cât și de la casa de bilete a Teatrului Elisabeta (Bulevardul Regina Elisabeta nr. 45, vizavi de parcul Cișmigiu).

 

Fundația Crucea Alb Galbenă oferă cu profesionalism servicii de îngrijire medicală la domiciliu, fără costuri pentru pacienții eligibili proiectelor fundației.

Cu o echipă pluridisciplinară formată din medici, kinetoterapeuți și asistenți medicali, Fundația Crucea Alb Galbenă îngrijește lunar, în București, un număr de aproximativ 400 de pacienți.

Detalii despre activitatea Fundației Crucea Alb Galbenă puteți accesa pe Fundația CRUCEA ALB GALBENĂ – îngrijiri medicale la domiciliu

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare