Diabetul zaharat de tip I (insulino-dependent) şi obezitatea încep să apară la vârste tot mai fragede ale copiilor. În ultimii patru ani s-a constatat o incidenţă a cazurilor de diabet de tip I la grupa mică de vârstă, de până la cinci ani.
Medicii trag un semnal de alarmă asupra gravității situației.
Vor deceda înaintea părinţilor
Preşedintele Societăţii Române de Diabet şi Endocrinologie Pediatrică şi şef al Secţiei II Pediatrie a Clinicii „Bega” din Timişoara, prof. dr. Iulian Velea a declarat pentru agerpres.ro că: „Până în 2010, un studiu arată că la vârsta 11 ani, fetele din România au suprapondere şi obezitate de circa 14%, băieţii mult mai mult, la 21%, iar la 15 ani scade la fete la 8%, pentru că ţin la siluetă, dar băieţii rămân la 20%, fiind leneşi. Dintre toţi aceşti copii care dezvoltă obezitate vor fi adulţi cu obezitate şi cu riscuri foarte mari de boli cardiovasculare la adultul tânăr. Aceşti copii care dezvoltă obezitate vor fi prima generaţie care vor deceda înaintea părinţilor”.
Se estimează că infantul cu obezitate medie şi severă dezvoltă o reţea vasculară suplimentară de circa 320 kilometri, ceea ce înseamnă că inima trebuie să pompeze sânge în această reţea vasculară suplimentară şi face un efort suplimentar.
Măsuri de prevenție
În România sunt 52% dintre adulţi supraponderali sau obezi, trendul obezităţii şi al diabetului zaharat de tip II fiind în continuă creştere. La adult, obezitatea cu diabetul zaharat de tip II merg mână în mână, într-o creştere paralelă, iar măsurile cele mai importante de prevenţie presupun un stil de viaţă sănătos, cu mişcare zilnică, mers pe jos, o alimentaţie echilibrată, bogată în fructe şi legume, evitând grăsimile saturate, alimentele bogate în glucide.
Decesele la pacienţii cu diabet şi obezitate se produc în principal, în peste 50-60% din cazuri, prin boli cardiovasculare şi maligne.