Prezenta microbilor in sarcina ii fereste pe cei mici de alergii

bebelus frumos (http://4.bp.blogspot.com)Pe parcursul celor noua luni de sarcina, aproape toate mamicile isi doresc sa intre intr-o cutie sterila, in care microbii sa nu isi faca aparitia. Ne spalam pe maini de trei-patru ori mai mult decat inainte, nu ne mai jucam cu animalutele noastre preferate, nu mai mancam fructe murdare, nu ne mai alimentam de la patiseriile din coltul strazii. Chiar si asa se poate intampla ca micutul sa se nasca cu ceva probleme de sanatate si uneori chiar si cu alergii.

Potrivit unui studiu realizat recent in Germania s-a incercat sa se demonstreze ca prezenta microbilor in mediul unei femei insarcinate ii poate pazi pe bebelusii din burtica de eventualele alergii de dupa nastere, facandu-i mai rezistenti si mai imuni in fata unor posibile astfel de alergii.

Studiul a incercat sa faca o comparatie intre copiii nascuti la tara si cei nascuti la oras. Potrivit lor, cei nascuti la tara traiesc si s-au dezvoltat intr-un mediu mai expus microbilor decat cei de la oras si, cu toate acestea, au mai putine „sanse” de a se imbolnavi sau de a dezvolta anumite tipuri de alergii. Daca mama este mai expusa microbilor inca de cand este insarcinata, asemenea mediului de la tara,  se poate spune ca exista mai multe sanse ca bebelusii sa se nasca sanatosi, fara a suferi ulterior de eventuale alergii, capatand astfel imunitatea si rezistenta organica de care are nevoie.

Cercetatorii germani sunt de parere ca daca micutii sunt expusi la un mediu microbian inca de cand sunt mai mici, de la cele mai fragede varste, dar si de cand se dezvoltau in burtica, au mai multe sanse sa isi invete organismul sa lupte impotriva microbilor si a diverselor afectiuni generate de acestia. Astfel, vor reusi sa dobandeasca imunitate si vor fi capabili sa lupte impotriva oricarui factor alergen mai putenica capabil sa le modifice echilibrul alergen.

Chiar si asa, mamicile nu trebuie sa exagereze. Sa nu intelegem afirmatiile din studiu altfel decat este cazul. Daca mamicile se vor expune unui mediu microbian mai puternic isi pot imbolnavi bebelusii generand infectii destul de nocive sanatatii lor. Ceea ce vor sa afirme specialistii germani este ca o „cocolosire” prea mare a celor mici nu va genera numai lucruri pozitive, ci si negative atat inainte de nastere, cat si dupa. A incerca sa te feresti de orice mica urma de praf sau murdarie si a te spala pe maini din cinci in cinci minute inseamna a-ti creste bebelusul intr-un mediu de „puf”, in detrimentul sanatatii lui. Tot astfel si dupa nastere parintii sunt tentati sa exagereze din cauza grijei pe care le-o poarta.

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare