VINERI 21 NOIEMBRIE
Ziua începe devreme, la ora 10.00, cu două spectacole pentru copii:
Prinţ şi cerşetor (Teatrul pentru copii şi tineret Constanţa) aduce pe scena Ţăndărică din Lahovari doi fraţi gemeni de 11 ani, fără vreo pregătire dramaturgică prealabilă, care interpretează cele două personaje principale ale bine-cunoscutei poveşti.
Kiki şi Bozo (Teatrul Excelsior) propune copiilor de peste 8 ani să înceapă ziua intrând într-un univers sensibil, vibrând de poezie, umor şi puritate, alături de două personaje cu totul speciale: Kiki – o fetiţă care îşi caută căţelul – şi omuleţul Bozo, însoţit peste tot de sufletul său jucăuş, ludic şi trist. De la 10.00 la teatrul Excelsior (Str. Academiei, nr. 28).
Seara de vineri, 21 noiembrie, se încheie magic, cu povestea lui Kajtus, vrăjitorul, un elev de şcoală care învaţă să-şi stăpânească super-puterile de care află din întâmplare. Un spectacol de o frumuseţe rară, o poveste despre responsabilitate, putere, autocunoaştere şi binele universal, din care avem de învăţat cu toţii – copii (6ani+), părinţi sau simpli iubitori de poveşti.
Iată aici câteva secvenţe din spectacolul ieşenilor de la Teatrul Lucreafărul ce va avea loc începând cu ora 19.00 la Teatrul Nottara.
SÂMBĂTĂ 22 NOIEMBRIE
Sâmbătă ne revedem cu protagoniştii piesei Prinţ şi cerşetor (de la 10.00 şi de la 12.00 la Sala Lahovari, Teatrul Ţăndărică). Spectacolele vor fi urmate de workshopuri tematice pentru copii (rezervări la ateliere@teatrutandarica.ro) iar seara este rezervată Muzicanţilor din Bremen (ora 18.00, Sala Lahovari), patru animăluţe talentate ce reuşesc să se salveze prin muzică şi care ii vor distra copios pe copiii de peste 3 ani veniţi să-i vadă. La 19.00, imediat după piesă, piticii sunt aşteptaţi la un alt workshop tematic distractiv (înscrieri la programari@asociatiadadece.ro).
DUMINCĂ 23 NOIEMBRIE
Ultima zi a festivalului propune două piese pentru copii şi una pentru adulţi: Clasica Cenuşăreasa (3ani+, regia Silviu Purcărete, ora 10.00 şi ora 12.00 Sala Lahovari), Fabuloasa călătorie a domnului Nostoc (4ani+, 10.00 şi 12.00, ANIMART Studio) – adică aventurile unui poet vizionar pe planeta poluată de uzinele domnului Bisnes, o poveste poetică, urbană realizată din obiecte reciclate – şi Iubitafizica, o piesă cu păpuşi în mărime naturală a companiei de teatru Lightwave, care ne propune o nouă materie – ştiinţa iubirilor imaginare – şi un laborator neobişnuit de cercetare – locul în care iubitafizicienii fac experimente cu această nouă ştiinţă.
Programul complet este disponibil pe site.
Biletele pot fi achiţionate direct de la Teatrul Ţăndărică sau online.