Sutele de ore de scoala, temele lungi, tezele de la sfarsit de semestru – toate pot fi extrem de obositoare pentru copilul tau. Tocmai de aceea, tot mai multi copii asteapta vacanta cu mare nerabdare, dar nu pentru a face teme la fel de lungi si obositoare, ci pentru a se distra si a petrece timpul liber intr-un mod eficient, beneficiind de multa relaxare.
In cazul in care vei purta o discutie cu propriul copil vei putea observa ce reprezinta vacanta ideala pentru el: ore de distractie cu prietenii, calatorii in tari exotice, multa joaca, rasfat din partea parintilor…
Potrivit terapeutilor, vacanta nu trebuie sa insemne o supraaglomerare a programului scolarului. Orele de lectura, de limbi straine, dar si studiul individual vor trebui continuate abia atunci cand copilul se va simti destul de odihnit si relaxat.
Cu toate acestea, vacanta nu inseamna o „dezlipire” de la propriul program de somn ori de masa. Cu alte cuvinte, in cele aproape trei luni libere, programul scolarului va trebui sa semene destul de mult cu cel din timpul scolii – va trebui sa manance potrivit unui program de masa echilibrat si va trebui sa adoarma singur, la orele stabilite.
In ceea ce priveste programul de studiu, acesta va trebui sa mai ia o scurta pauza. Cu alte cuvinte, in primele saptamani nu ii cere scolarului sa ramana in acelasi ritm alert cu care era obisnuit in timpul scolii intrucat surmenajul va fi destul de mare, punandu-i sanatatea in pericol.
Plecati in calatorie! Ce prilej poate fi mai bun pentru calatoriile mai lungi decat cel al vacantei de vara? Aveti suficient timp la dispozitie sa plecati cat mai departe, fiind in acest fel, alaturi de propriul copil. Aplicand o astfel de strategie va veti simti mai aproape de copil, veti comunica mult mai bine si usor si veti reusi sa il deconectati de la stresul cotidian al zilelor de scoala.
Petreceti cat mai mult timp liber cu copilul! In timpul anului, fiecare este destul de ocupat – atat adultul, cat si copilul, fiecare avand un program destul de incarcat. Vacanta reprezinta un bun prilej pentru a va rasfata in compania micutului.
Lasati-l la joaca! Orele de joaca cu prietenii sunt foarte importante pentru copil. Nu ezitati, asadar, sa il lasati sa se joace!
In ultima parte a vacantei nu trebuie sa uitati de lectii! Atunci cand vacanta se apropie de sfarsit va trebui sa repetati impreuna cu copilul ceea ce a asimilat in timpul vechiului an scolar, asigurandu-va ca nu a intervenit …uitarea.