Educatia copilului reprezinta de cele mai multe ori o dilema pentru parinti. Se regasesc adesea in fata unor situatii cu totul noi, la care nu stiu cum sa faca fata nevoilor copiilor. Cu toate acestea, comunicarea cu propriul copil reprezinta o regula de baza pentru a-i intelege nevoile si pentru a-l indruma catre o educatie adecvata necesitatilor societatii. Inca de mic, trebuie sa cunosti cateva reguli de baza in ceea ce priveste crearea unui comportament onest copilului.
Iata cateva dintre ele:
– comunica cu cel mic mereu, asculta-l, raspunde-i la fiecare intrebare pe care ti-o pune, oricat de trasnita ti s-ar parea;
– nu il certa sau, mai ales, nu apela la violenta fizica, intrucat nu vei face altceva decat sa il alungi de langa tine, acesta simtindu-se strain intr-o lume cu totul necunoscuta;
– nu schimbati regulile de comportament in fiecare zi intrucat ii veti crea o adevarata confuzie;
– nu ezitati sa apelati la “te rog frumos” atunci cand face ceva in interesul dumneavoastra sau al familiei. Un astfel de comportament va fi preluat de cel mic foarte usor, parandu-i-se o regula absolute normala;
– niciodata sa nu mintiti in fata acestuia intrucat poate capata deprinderi negative de acest fel;
– laudati-l in fiecare zi, indiferent de boacanele pe care le face zilnic. Incercati sa vedeti si ceea ce a facut bun in acea zi;
– nu il conditionati ca daca nu face un lucru veti renunta la iubirea pe care i-o purtati. In acest mod il veti speria si il veti indeparta de dumneavoastra avand sentimente de teama si frica ca il veti parasi din punct de vedere afectiv;
– comunicati cat mai clar cu cel mic pentru ca in acest mod sa va poata intelege;
– incercati sa faceti temele impreuna, mai ales in primii ani de scoala;
– raspundeti-i la fiecare intrebare oricat de simpla vi s-ar parea. Pentru el, raspunsul este o necunoscuta pe care vrea sa o lamureasca cu ajutorul dumneavoastra;
– nu ii descurajati actiunile, in acest mod ii veti stirbi din personalitate;
– incercati sa ii descoperiti talentele ascunse si modelati-le in asa fel incat acestuia sa ii placa;
– nu il fortati sa faca un anumit sport daca acestuia nu ii place si nu are inclinatii in acest domeniu.
Modelarea comportamentului copilului reprezinta una dintre prioritatile de baza ale familiei. O educatie adecvata, dar nu fortata, ii va crea oportunitatile unui viitor stralucit in viitor.
Articol realizat de Tatiana Tuţă