Rețetele uitate merită să fie reinterpretate

În termometre, mercurul a luat-o razna. În jos, din păcate… Dimineți reci, nopți și mai reci, zile mohorâte, cu vânt și ploi. Soarele neputincios stă pitit, și în zgârcenia lui ni se arată tot mai rar. Umblăm zgribuliți pe străzi, cu hainele strânse pe lângă corp, dorindu-ne să ajungem cât mai curând acasă, în căldura propriului cămin. Și să ne încălzim cu o farfurie aburindă de mâncare, ea însăși preludiul unei seri liniștite în familie. Cu aroma tihnei și inconfundabilul gust al preparatelor mamei sau bunicii. Gustul acela bogat și aromat, cu toată prospețimea legumelor mângâiate de soare în el și transformate în bază pentru mâncare: Vegeta Natur.

Din caietul îngălbenit al bunicii, plin de rețete acum uitate, scoatem una numai bună pentru vremea de afară: supa-cremă de dovleac. Pentru că – nu-i așa?! – toamna se numără… dovlecii. Legumă marginalizată și nu foarte consumată altfel decât în plăcinte, dovleacul se mai poate mândri numai cu statutul de principal decor al apropiatei sărbători de Halloween. Vegeta Natur – Adaos universal pentru mâncăruri îl reabilitează și îl aduce în farfurii, împreună cu cele nouă tipuri de legume din compoziția sa, pentru a îmbogăți masa și – de ce nu? – pentru a-i surprinde pe invitații petrecerii „de speriat” pe care, poate, o vei da.

Ai nevoie de: un kilogram de pulpă de dovleac, două cepe albe, 100 de grame de unt gras 82%, 150 ml de lapte dulce, o linguriță de nucșoară măcinată, ulei de floarea soarelui, piper alb măcinat și 3-4 lingurițe de Vegeta Natur – Adaos universal pentru mâncăruri.

 

Cum procedezi

Toacă ceapa mărunt și călește-o în ulei. Adaugă apoi dovleacul tăiat în bucăți potrivite, de mărimea unei cutii de chibrituri și untul. Călește-le în continuare, împreună, amestecând din când în când. Toarnă laptele și lasă să fiarbă la foc mic, înăbușit, sub capac, încă aproximativ 20 de minute.

Adaugă 2l apă fierbinte și cele 3-4 lingurițe Vegeta Natur – Adaos universal pentru măncăruri și mai lasă la fiert încă jumătate de oră. Când bucățile de dovleac sunt bine fierte, lasă supa puțin la răcit și apoi, cu ajutorul blenderului, transformă supa în supă-cremă. Desăvârșește preparatul cu sare (dacă mai este nevoie), piper alb și nucșoară. Servește supa-cremă fierbinte, cu o lingură zdravană de smântână și cu felii de pâine prăjită.

Chiar vrei să îți uimești de-a dreptul musafirii? Caută în piață dovleci mici, taie-le capac, scobește-i de miez până rămâne numai coaja și un strat foarte subțire de pulpă și servește supa direct în ei. Efectul este spectaculos!

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare