Run for Future 2017

Asociația Un Strop de Fericire și Centrul de tineret și voluntariat Youth Hub AUSF doresc să mulțumească tuturor celor care au participat sâmbătă, 23 septembrie 2017, la crosul umanitar Run for Future organizat în parcul de la Sala Sporturilor „Olimpia” Ploiești. Mulțumim, totodată, tuturor voluntarilor și partenerilor care, prin sprijinul acordat, au făcut posibilă organizarea evenimentului.

Așa cum s-a întâmplat și la celelalte trei ediții, crosul s-a bucurat de o participare importantă, lucru ce demonstrează că ploieștenii încep să fie din ce în ce mai preocupați de un stil de viață sănătos, precum și de modul în care se pot implica și ajuta comunitate.

Pentru a le mulțumi și a le arătat cât de importantă este contribuția lor, ca de fiecare dată, vom comunica constant asupra derulării proiectelor finanțate. Toate informațiile vor fi disponibile pe pagina de internet a Asociației, www.stropdeferirice.ro, precum și pe conturile de Facebook și YouTube.

Deoarece ne dorim să continuăm tradiția Run for Future și pe viitor, să dăm o nouă dimensiune evenimentului, am fi foarte încântați să primim opiniile și sugestiile participanților și ale tuturor membrilor comunității privind modalitățile prin care să fim mai buni în 2018. Totodată, am fi foarte bucuroși dacă ați veni alături de noi în număr cât mai mare.

Asociația Un Strop de Fericire (AUSF) este o organizație nonprofit înființata în anul 2012, care promovează voluntariatul ca mijloc de schimbare în comunitate. AUSF încurajează educația și dezvoltarea personală a tinerilor prin implicare în proiecte locale și internaționale, organizează evenimente sportive care susțin un stil de viață activ și sănătos, sprijină integrarea socială a tinerilor din mediul defavorizat.

Centrul de tineret Youth Hub AUSF reprezintă un centru de voluntariat pentru comunitate și un nucleu de educație alternativă pentru tineri. Youth Hub ASUF funcționează ca o rețea de resurse cu și pentru tinerii din comunitate, cu obiective de orientare și consiliere în educație, carieră, oportunități de dezvoltare personală si voluntariat, workshop-uri locale și internaționale pentru formarea tinerilor.

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare