Chiar si trei minute de mers pe jos sustin sanatatea copiilor. Un studiu realizat releva faptul ca perioadele lungi de stat pe scaun trebuie alternate cu mersul pe jos cu o intensitate moderata.
Inceputul scolii presupune mai putina activitate sportiva pentru cei mici, implicit mai putina miscare. Pana la urma, acestia petrec multe ore la scoala, stand pe scaun, iar apoi, in perioada de dupa ore, acestia isi fac temele, astfel ca le ramane putin timp pentru miscare. Daca te ingrijorezi cu privire la lipsa de miscare pe care o face micutul tau, cercetatorii au descoperit o solutie.
Un scurt studiu realizat si publicat in Jurnalul de Endocrinologie si Metabolism releva faptul ca perioadele lungi pe care cei mici le petrec stand, daca sunt intercalate cu perioade de activitate medie ca intensitate, poate avea efect benefic asupra organismului.
Studiul a implicat participarea a 28 de copii sanatosi cu varsta cuprinsa intre 7 si 11 ani, cu o greutate normala. S-a demonstrat ca daca acestia isi dedica trei minute pe ora mersului pe jos, nivelul de zahar in sange difera fata de zilele cand acestia sunt sedentari.
Devreme ce stim deja ca 30 de minute de activitate sportiva moderata pe zi imbunatateste sanatatea si metabolismul, anumite schimbari in comportament precum plimbarile scurte pot aduce cu sine beneficii. Studiile au concluzionat ca o activitate aditionala nu pare sa creasca apetitul celor mici.
Bineinteles ca acest studiu nu este de amploare, si pentru a avea concluzii concrete este nevoie de studii ulterioare realizate pe o paleta mai larga de copii.
sursa foto: blog.novakdjokovicfoundation.org