Ma tot intreaba ironic unii si altii de ce dau in scoala, de vreme ce si eu sunt produsul ei. „Noi n-am trecut tot prin invatamantul asta si-am ajuns, pana la urma, oameni?”
Nu stiu de altii, dar tot ce m-a ajutat pe mine sunt exact deprinderile pe care, initial, scoala mi le-a strivit. Am inceput sa mi le formez dupa ce m-am dat cu capul de prag, in plecarile la munca afara, si in tara, cand m-am apucat sa fac ceva pe cont propriu, sa platesc salarii, dari, sa gestionez timp, oameni, informatie, programe, crize etc.
Iata ce a trebuit sa invat singura si, mai ales, sa sterg din ce mi-a bagat scoala in cap:
- Cum sa gasesc solutii pentru probleme imprevizibile, fara sa ma crizez. Cum sa pun cea mai buna intrebare ca sa gasesc cea mai creativa rezolvare. Scoala m-a invatat sa gandesc algoritmic si in cadru controlat. Sa nu pun intrebari. Profii mei ne dadeau zeci de probleme identice pana mi se forma deprinderea. Prima oara cand viata n-a semanat deloc cu stilul meu de rezolvare, am crezut ca lumea e, pur si simplu, nedreapta.
- Cum sa colaborez, cum sa comunic, cum sa deleg, cum sa invat de la cei din jur. La scoala mi s-a tot spus sa ma uit doar in caietul meu, sa nu copiez, sa nu suflu colegilor. Am invatat sa nu astept vreun „superviser” care sa-mi spuna cum si ce trebuie facut si sa ma inspir, conectandu-ma direct sau virtual cu oameni care au ceva de transmis. La scoala am trait mereu cu impresia ca succesul vine daca iti multumesti superiorul.
- Cum sa fiu alerta si adaptabila. Cum sa accept ca schimbarea e parte din viata noastra. De la un „board” international de scoala, am aflat ca orice plan e cu baza de schimbare si ca orice om poate fi inlocuit. Ca e ok sa plece oameni de langa tine, ca trebuie sa te misti inainte, cu curaj si incredere, ca viitorul vine bun daca tu esti bine. La scoala am invatat ca orice lucru se intampla previzibil, dupa un orar, ca orice prof are tabieturi si pretentii exacte. Stiam exact cand sa impusc nota, de pilda.
- Cum sa imi asum riscuri. Cum e ok sa gresesc de 9 ori, ca sa imi iasa bine a 10-a oara. La scoala am invatat sa inghet la prima greseala. Am invatat ca daca nu pot din prima, ghinion: mi-o iau altii inainte. Mi-a luat mie enorm de mult timp sa pricep ca viata mea nu e despre altii. Ca nu e niciun pix rosu deasupra capului meu. Ca pot sa gresesc de cate ori imi trebuie mie.
- Cum sa scriu cu pasiune. Sa imi comunic vocea. La scoala, am scris mereu dupa planul altuia si am tocit comentariile si eseurile profilor. Acum ma uit la generatia mea, astia de 40+ ani. Putini au scapat.
- Cum sa citesc fara sa inghit tot ce e scris. Cum sa imi iau informatia si sa o asez intr-un construct propriu, in capul meu. La scoala am invatat ca textul scris e lege, ca in capitole si pe discipline fixe vine cunoasterea. Mi-a luat vreo 10 ani sa fac retele in capul meu, in loc de structurile liniare si logica secventiala cultivata de majoritatea profesorilor mei.
- Cum sa fiu curioasa si sa-mi fac timp pentru viteza in care lumea propune azi informatie. Mor de ciuda cand vad ca fiica-mea inca invata o Fizica total depasita astazi, neadevarata. De ce? Ca asa scrie in Programa dnei profesoare.
Noi, parintii de astazi trebuie neaparat sa vedem ca ne aflam in dimineata unei revolutii extraordinare a scolii. Ca omul viitorului este copilul care invata astazi sa gandeasca critic, sa rezolve practic, sa faca fata imprevizibilului, sa comunice cu pasiune, sa isi imagineze solutii dincolo de rezolvarea din manual, care stie sa colaboreze in grupuri foarte neomogene, diverse, sa aiba tact, strategii de gandire transdisciplinara etc.
Este absolut o iresponsabilitate sa cauti inca pentru copilul tau imaginea nostalgica a claselor in care ai crescut tu: liniste, disciplina executantului, copii in sir, unul in ceafa celuilalt, teme repetitive, adulti plictisiti, dar duri.
Treziti-va, oameni buni! Invatati-i pe copiii vostri cum sa nu-si petreaca restul vietii dezvatandu-se de scoala! Ganditi pentru ei ca niste antreprenori creativi ce sunteti, nu ca muncitorii de la banda de productie!
Ma uit cu tristete pe conturile unor invatatori bine cotati: poze cu elevi ridicand colaje sau picturi identice; poze cu coruri si dansuri populare la deschideri festive, omagii aduse inspectoratelor, braul de lemn bej pe perete si dictoane standard despre harnicie sau salvarea planetei, poze cu recitaluri de poezie, poze cu Doamna sarutata si asaltata cu flori etc.
Treziti-va! Sunt copii de seama alor nostri care dezbat acum, la ora de Istorie, de pilda, cum apar si de ce cad marile civilizatii. Am vazut adineauri o lectie in care elevi de 10 ani transpuneau fenomenul istoric intr-un model mecanic, cu roti zimtate. SF!
Viitorul copiilor nostri va fi langa viitorul acelor copii! Pentru a cata oara, noi pe alta planeta, inapoi in timp!?
Articol preluat din crestemoameni.ro
