Scoala Britanica din Bucuresti (BSB) a primit recent prestigiosul Eco-School Silver Award (Medalia de Argint a Scolilor Eco) pentru angajamentul si reusita de a transforma incinta scolii intr-un loc mai prietenos pentru mediul inconjurator. Premiul, care este acordat anual de catre Fundatia Internationala pentru Educatie Ecologica (FEE), cu sediul in Danemarca, este parte a unui program care implica scoli din 65 de tari din intreaga lume. Fiecare scoala urmeaza un proces de schimbare in sapte pasi si ii indeamna pe elevi sa se implice personal in actiunile ecologice.
Eco-School Silver Award a fost obtinut de elevii Scolii Britanice din Bucuresti care au completat cu succes toti cei sapte pasi ai programului FEE pentru o scoala mai „verde”. Actiunile au culminat cu activitatile Saptamanii Eco de la BSB si concursul intern pentru desemnarea Codului Eco al scolii. De mai multi ani, Scoala Britanica din Bucuresti a desfasurat actiuni de reducere a amprentei de carbon, precum si de educare ecologica a copiilor, insa este primul an cand BSB a participat in cadrul programului Scolilor Eco.
„Prin munca si daruirea copiilor si a profesorilor pentru protejarea mediului si conservarea resurselor naturale, am avut posibilitatea de a reduce semnificativ cantitatea de energie pe care o folosim in BSB. Cu toate acestea, nu ne vom multumi cu aceasta reusita si vom continua eforturile noastre in noul an scolar pentru a obtine Medalia de Aur a Scolilor Eco”, a declarat Jo Puddy-Wells, director al Scolii Britanice din Bucuresti.
Actiunile programului „Scolile-Eco” fac parte din initiativa ecologica „Planeta BSB” a Scolii Britanice din Bucuresti, care implica elevii in mod voluntar, crescand totodata gradul de constientizare asupra problemelor de mediu. Initiativele la nivel de scoala includ actiuni, cum ar fi concursul anual de decorare a Pomului de Craciun Eco, Ora Pamantului BSB in luna noiembrie, concursurile de poezie cu tematica de mediu, website-ul „Oamenii Copac”, care ofera sfaturi de mediu si provocari, concursuri de comportamente eco ale elevilor si de arta din materiale reciclabile sau sarbatorirea Zilei Verdi, pe 17 martie. Programul „Planet BSB” se afla sub inaltul patronaj al ASR Printul Nicolae de Romania.
Cei sapte pasi ai programului scolar FEE pentru sustenabilitate si ecologie constau in principal in selectarea unui comitet Eco al Scolii (1), revizuirea modului de functionare a scolii din perspectiva ecologica(2), elaborarea si implementarea unui plan de actiune din perspectiva sustenabilitatii (3), monitorizarea si evaluarea implementarii planului (4), includerea eforturilor de sustenabilitate in programa scolara (5), informarea si implicarea studentilor si a publicului larg cu privire la proiect (6) si in cele din urma, producerea unui Cod-Eco al scolii. Premiul Scolilor-Eco este recunoasterea punerii in aplicare cu succes de catre scolile participante a programului de sapte pasi. FEE este o organizatie internationala tip umbrela care are in prezent 77 de organizatii membre in 65 de tari din intreaga lume.
Scoala Britanica din Bucuresti (BSB) a fost infiintata in anul 2000 ca o institutie de invatamant international de elita, oferind acces la o educatie britanica de inalta calitate. BSB are in prezent peste 400 de elevi inscrisi in ciclul primar si secundar si detine un campus modern in nordul capitalei. Este, de asemenea, membru acreditat al COBIS (Consiliul Scolilor Britanice Internationale) si recunoscuta de Ministerul Educatiei din Romania. Pentru mai multe detalii: www. britishschool.ro.