Sindromul ovarului polichistic este cauza principala a infertilitatii feminine.
Intervine atunci cand ovarele si glandele suprarenale produc prea mult androgen, o categorie de hormoni din care face parte si testosteronul. O cantitate mare din acest hormon interfereaza cu procesul dezvoltarii si eliberarii lunare a ovulului, impiedicand o ovulatie normala. Ca si consecinta a acestui fapt, se formeaza chisturi pe ovare, relateaza modista.ro.
Din cauza acestor chisturi, femeile cu SOPC sufera frecvent de tulburari menstruale precum amenoreea (absenta menstruatiei) sau oligomenoreea (au menstruatie doar din cand in cand). Datorita faptului ca ovulul nu este eliberat, majoritatea femeilor care au acest sindrom, intampina probleme semnificative atunci cand isi doresc sa ramana insarcinate.
Desi este mai greu pentru o femeie cu SOPC sa conceapa un bebelus, nu este imposibil. Foarte multe femei afectate de aceasta tulburare reusesc sa ramana insarcinate natural sau beneficiaza de pe urma procedurilor de inseminare. Cu toate acestea, riscul avortului este mai mare in cazul acestor femei, potrivit National Insitute of Child Health & Human Development.
Simptomele cele mai raspandite ale sindromului ovarului polichistic sunt, pe langa infertilitate: durere pelvina, hirsutism (exces de par pe fata, piept, abdomen si degete), tipare masculine de pierdere a parului, acnee, piele grasa, matreata si aparitia unor pete maronii pe piele. Femeile afectate de acest sindrom au un risc mai mare sa dezvolte afectiuni cardiace si diabet. De asemenea, obezitatea sporeste posibilitatea dobandirii acestei tulburari.
Tratamentul sindromului ovarului polichistic se face cu anticonceptionale dar si cu medicamente folosite in controlarea nivelului de colesterol. Recent, s-a descoperit ca antidiabeticele au un efect pozitiv asupra tulburarii, desi tratamentul nu se utilizeaza foarte des. Schimbarile stilului de viata pot de asemenea sa imbunatateasca evolutia suferindelor de SOPC. Pierderea in greutate, sportul precum si o dieta sanatoasa pot duce chiar la disparitia totala a simptomelor. In unele cazuri se recomanda interventia chirurgicala, dar procedura nu este cea mai populara metoda de tratare a SOPC.
Diagnosticarea timpurie este esentiala in prevenirea consecintelor mai grave pe care le-ar putea avea sindromul ovarului polichistic asupra sanatatii sistemului reproducator feminin. Pe langa aceste repercusiuni medicale si viata sociala a femeii afectate de aceasta tulburare poate avea de suferit, intrucat aspectul ei estetic poate cunoaste modificari semnificative. Daca te plangi de simptomele descrise mai sus, consulta un medic ginecolog si un endocrinolog. Specialistii vor gasi tratamentul corespunzator pentru problema ta.