Singurul eveniment de lifestyle pentru animale își deschide porțile pe 5 mai

PetExpo, cel mai mare târg din România dedicat animalelor de companie, va avea loc în perioada 5 – 7 mai, la Romexpo. Cea de-a noua ediție a târgului reunește cele mai importante companii din domeniu, un program vibrant de evenimente și o atmosferă prietenoasă, toate cu scopul de a oferi animalelor un sfârșit de săptămână memorabil și a-i învăța pe stăpâni cum să le facă viața mai frumoasă. După aproape un deceniu de experiență în organizarea singurul eveniment de anvergură în sectorul animalelor de companie, PetExpo reușește să vină cu idei noi și cu lansări de produse în premieră pentru piața românească.

Anul acesta, la PetExpo vor expune peste 40 de expozanți cu o suprafață de mai mult de 1000 mp de standuri. Oferta anului 2017 reprezintă una dintre cele mai complete de pe piața europeană în materie de servicii, hrană și produse de uz veterinar. Expozanți din 6 țări vor încerca să convingă publicul format din profesioniști, iubitori de animale și animaluțele lor să aleagă produsele cele mai potrivite cu scopul de a face viața necuvântătoarelor mai frumoasă.

PetExpo este singurul eveniment din România unde animalele de companie sunt invitate să participe ca vizitatori, beneficiază de intrare gratuită, iar absolut tot ce se întâmplă în interiorul pavilionului expozițional este dedicat lor.

Reacțiile în social media la anunțul de începere a târgului au devenit virale într-un timp foarte scurt. Purtătorii mesajului sunt chiar animaluțele cu conturi de Facebook, care au re-postat anunțul referitor la începerea târgului. Potrivit comentariilor din social media, PetExpo este răsfățul suprem pentru orice animal de companie. Anul acesta vor fi organizate evenimente și concursuri de grooming, prezentări de modă pentru căței, vor fi prezentate locații de cazare și servicii veterinare de ultimă generație. Conceptul de “lifestyle” pentru animale de companie este tot mai vizibil, iar PetExpo va veni la această ediție cu lansări de produse în domeniul nutriției echilibrate și a hranei bio pentru câini și pisici.

“Ne adaptăm unei piețe în creștere a produselor dedicate animalelor de companie. În ultimii ani, vânzările expozanților au crescut în mod constant pentru că familiile alocă un buget mai mare îngrijirii animalelor. Anul trecut, media cumpărăturilor pe familie la PetExpo a fost de 30 de euro. Anul acesta, oferta expozanților este și mai variată, deci ne așteptăm la un nou record de cumpărături” spune Ilie Pană, organizatorul Pet Expo.

Anul acesta se așteaptă peste 15.000 de vizitatori, profesioniști și iubitori de animale de companie. Copiii vor avea o zonă dedicată cu activități proprii. Costul unui bilet de intrare este de 10 lei, iar pentru pensionari și copii de 5 lei. Programul târgului este vineri și sâmbătă între 10:00 și 19:00, iar duminică între 10:00 și 17:00. Mai multe detalii despre evenement se găsesc pe www.petexpo.ro și pe pagina de Facebook a târgului.

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare