Ani la rând, terapiile de reîntinerire a feței au avut la bază proceduri injectabile. „E momentul să lăsăm la o parte durerea și injecțiile, acolo unde nu sunt cu adevărat necesare”, spune dr. Amalia Anghel, medic primar dermatolog, în timp ce arată spre cele mai recente achiziții ale clincii SKINMED din București. Este vorba de câteva aparate laser, cele mai moderne în domeniu și singurele aprobate în SUA pentru a fi folosite în scop medical pentru proceduri antiaging. „Tratamentele cu laser ClearLift și ClearSkin sunt, în acest moment, vedetele clinicii noastre, deoarece efectul obținut este superior alternativelor injectabile și mult mai durabil în timp, bazându-se pe un proces natural de reîntinerire “, adaugă dr. Anghel.
ClearLift pentru tinerețe
ClearLift stimulează producția de colagen la nivelul feței și gâtului pentru a reda pielii elasticitatea pierdută în timp. Tratamentul reduce dimensiunea porilor și ridurile fine de pe față și gât, fiind utilizabil chiar și pe zonele sensibile. Cele mai multe lasere nu pot fi folosite în zona din jurul ochilor, dar ClearLift poate ajuta această porțiune să își recapete tinerețea. Poate fi folosit pe pleoapa inferioară, pe șanțurile nazolabiale, pe decolteu sau chiar pe fața dorsală a mâinilor.
ClearSkin pentru acnee
Un alt domeniu în care tratamentele laser disponibile la Skinmed își arată eficiența este terapia antiacneică. Laserul ClearSkin reduce flora de tip Propionibacterium acnes prin alterarea membranei celulare bacteriene și minimizează activitatea glandelor sebacee. În același timp, el provoacă o reacție de vindecare, cu sinteză de colagen și elastină, corectând cicatricile postacnee.
Laserul în detaliu
Reîntinerirea cu laser este un proces gradual, în care efectele se văd pe parcursul a câteva săptămâni, fiind recomandate minimum 4 ședințe, la interval de o lună. Ședințele durează o jumătate de oră și pot fi efectuate oricând în timpul zilei, chiar și în pauza de masă, deoarece timpul de recuperare este scurt sau nu este necesar, față de alte lasere mai agresive.
Gama completă de proceduri anti-aging:
- Rejuvenarea tenului cu Alma Laser ClearLift
- Terapii anti-acnee Alma Laser ClearSkin
- Rejuvenare vaginală cu laser
- Acid hialuronic, toxină botulinică
- Terapia Vampir și mezoterapie
- Terapie cu ozon
- Epilare cu laser – Soprano Ice și Platinum Alma Laser
- Flebologie
- Remodelare corporală Vellashape III